Elevii din şcolile/grădiniţele private nu sunt egali cu cei din sistemul public, în faţa COVID-ului? Ministrul Educaţiei confirmă că nu

„Ministerul Educației a emis ordinul de instituire a vacanței conform atribuțiilor legale stabilite în Legea Educației Naționale. Ordinul Ministrului Educației instituie, prin derogare de la ordinul care aprobă structura, vacanța de două săptămâni, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, în toate școlile și grădinițele de stat, care pot fi reglementate la nivel de structură de an școlar de către Ministerul Educației. Prin instituirea normei derogatorii, se aplică în mod direct actul emis și este obligatoriu pentru unitățile de învățământ de stat. Activitatea unităților de învățământ privat (inclusiv cele cuprinse în Registrul Special), precum și activitatea de tip after-school, fac obiectul prevederilor articolului 8 din Hotărârea CNSU nr. 91, fără implicarea Ministerului Educației. Articolul 8.2 care reglementează funcționarea unităților de tip afterschool a fost preluat în HG, dar Art. 8.1 care reglementează suspendarea prezenței fizice în școli și grădinițe private nu a fost preluat în HG”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, pentru edupedu.ro. 

HG-ul care lasă școlile private deschise a fost publicat în Monitorul Oficial vineri, pe 22.10.2021. Textul actului normativ prevede, contrar tuturor declarațiilor oficiale făcute săptămâna aceasta, că toate instituțiile de învățământ sunt deschise de luni, 25.10.2021, în condițiile respectării ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, cel care instituie regulile sanitare și de organizare în școli. 

Întrebat în mod clar şi direct, dacă instituţiile private de educaţie pot primi elevi începând de luni, ministrul a precizat:

„Conform articolului 8.1, ca să fim clari, din decizia CNSU, se suspendă prezenţa fizică din şcolile şi grădiniţele private. Se suspendă prezenţa fizică înseamnă că şcolile private pot organiza sau vacanţă sau cursuri online. Din păcate, art 8.1, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern, motiv pentru care s-a instituit această confuzie. Ministerul Educaţiei a avut datoria și a reglementat vacanța în unitățile de stat”.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.