Ramai la curent!

Prima Pagina

„Gorun Trail” de la Mercheașa se va desfășura în condiții speciale anul acesta. Câștigătorii vor fi premiați cu produse locale

Publicat

in

Aproximativ 270 de alergători s-au înscris la cele două probe ale competiției „Gorun Trail” de la Mercheașa, unde premiile sunt speciale. Câștigătorii nu vor primi bani sau vouchere ci cârnați de oaie, mere, brânzeturi au alte produse locale. Și trofeele sunt unele speciale, fiind realizate de Moise, un artist local, care s-a înscris și la una dintre probele de alergare. 

Concursul de alergare se va desfășura în 23 octombrie și  este inclus în agenda Festivalului „Ziua stejarului de la Mercheașa”, organizat de Asociația Carpaterra. 

Concursul de alergare, include două probe, una de 10 km, iar cealaltă de 30 km. Cea de 10 km va avea startul în centrul satului Mercheașa (lângă biserica fortificată), iar competitorii vor alerga până la stejarul din Mercheașa, apoi se vor întoarce în sat. Startul acestei curse se va da la ora 10,30. 

Cursa lungă, de 30 km, iar punctul de start va fi tot în centrul satului Mercheașa. Alergătorii vor trece pe lângă stejarul multisecular de la Mercheașa, pe lângă Vulcanul Sărat și vor ajunge la vulcanul stins de la Racoș și Lacul de Smarald, după care se vor întoarce la Mercheașa. Startul se va da la ora 10.00. 

Premierea va avea loc pe pășunea din jurul stejarului de la Mercheașa, începând cu ora 15.30. 

„Având în vedere că incidența în comuna Homorod a depășit valoarea de 6 cazuri la mia de locuitori am luat măsuri speciale pentru organizarea acestei competiții. Am verificat concurenții, pentru a vedea dacă au certificatul verde (certificatul COVID – n.r.), iar cei mai mulți dintre ei îl au”, a precizat Cantor”, a declarat reprezentantul Asociației Carpaterra, Cătălin Cantor. 

 Ce se mai întâmpla la „Ziua Stejarului”

  • După premierea alergătorilor la „Gorun Trail”, începând cu ora 16.30, pe pășunea din jurul stejarului vor fi două concerte, susținute de Atelierul de chitară Rupea (din care fac parte chitariști din zonă) și de Trupa Via Dacă (un proiect muzical în care sunt implicați artiști din România și Republica Moldova).
  • În centrul satului Mercheașa vor fi expoziții și ateliere pentru copiii. Seara, în căminul cultural din Mercheașa va rula filmul „România Sălbatică”.

Festivalul a beneficiat de o finanțare de 49.000 de lei din partea Consiliului Județean Brașov, așa cum s-a întâmplat și la alte ediții anterioare. Anul acesta, festivalul a primit și o finanțare de 10.000 de lei din partea Consiliului Local Homorod”. 

La activitățile din cadrul festivalului vor avea acces numai persoanele care dețin „certificatul verde”, adică sunt vaccinate sau au trecut prin boală. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Educație

„Primul ghiozdan”, pentru 2.300 de elevi din municipiul Brașov. Pachetele cu rechizite vor fi primite de micuții care încep clasa pregătitoare

Publicat

in

Aproximativ 2.300 de elevi din municipiul Brașov care încep clasa pregătitoare în luna septembrie vor primi un ghiozdan plin cu rechizite. Acestea sunt acordate prin programul „Primul ghiozdan” derulat de Direcția de Asistență Socială Brașov, iar scopul acestei măsuri de protecție socială este preveni sau limita presiunea financiară asupra familiilor.
Pentru achiziționarea celor 2.300 de pachete pline cu rechizite, Direcția de Asistență Socială Brașov a lansat o licitație cu o valoare estimată de 289.256 de lei, fără TVA, iar termenul maxim de furnizare a produselor este 28 august.
Pachetele vor conține un ghiozdan, un penar, caiete și alte obiecte necesare copiilor din clasa pregătitoare. În cazul ghiozdanelor, acesta vor avea culori diferite: 1.110 vor avea culoarea predominant nuanţă roz/roșu (pentru fete), 1.165 vor avea predominant
nuanţă bleu (pentru băieți), iar 25 ghiozdane vor avea alte tipuri de culori, preferabil portocaliu, verde, și mai puţin combinaţii simultane ale culorilor alb, negru, maro, gri, bleumarin.

Citește mai departe

Fapt divers

Urs împușcat pe Transfăgărășan după ce a atacat un turist elvețian în zona barajului Vidraru

Un urs care a atacat un turist elvețian în apropierea Barajului Vidraru a fost împușcat de angajații Direcției Silvice Argeș. Decizia a fost luată de comisia locală, după evaluarea comportamentului agresiv al animalului.

Publicat

in

Un urs care a atacat un turist străin pe Transfăgărășan a fost împușcat de autorități, în urma unei intervenții desfășurate în baza deciziei comisiei locale pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Incidentul a avut loc luni, 15 iunie, pe DN 7C Transfăgărășan, în apropierea Barajului Vidraru, unde un turist din Elveția a fost atacat de animal, au anunțat reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. În urma evaluării situației, autoritățile au ajuns la concluzia că ursul prezenta un comportament agresiv și reprezenta un pericol pentru siguranța publică. Potrivit comunicatului transmis de Romsilva, exemplarul a fost extras prin împușcare de angajați ai Direcției Silvice Argeș. La intervenție au participat, de asemenea, jandarmi și reprezentanți ai Primăriei comunei Arefu.

Zona Transfăgărășanului este cunoscută pentru numărul mare de urși care ajung frecvent în apropierea drumului și a parcărilor, atrași de hrana oferită de turiști sau de resturile alimentare lăsate în urmă. Specialiștii avertizează, din nou, că apropierea de animalele sălbatice și hrănirea acestora pot conduce la modificarea comportamentului natural al urșilor și la creșterea riscului de incidente.

„Pentru a reduce riscul întâlnirilor dintre oameni și urși, Direcția Silvică Argeș a montat panouri de avertizare suplimentare și a intensificat patrulele comune cu Jandarmeria Română în zonele cu risc. Vă rugăm să nu hrăniți și să nu vă apropiați de animalele sălbatice. Un urs obișnuit cu prezența și mâncarea oamenilor ajunge să fie un pericol — atât pentru turiști, cât și pentru el însuși”, a transmis ROMSILVA.

Citește mai departe

Prima Pagina

Brașovul sărbătorește Ziua Universală a Iei cu Târgul de Sânziene din Piața Sfatului

Publicat

in

Piața Sfatului va fi, la finalul lunii iunie, un adevărat muzeu viu al tradițiilor românești. Între 24 și 26 iunie, brașovenii și turiștii sunt invitați la Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu Primăria Brașov și Serviciul Public Administrare Piețe.

Demonstrații practice ale meșterilor populari, în Piața Sfatului

Timp de trei zile, în centrul istoric al orașului vor fi prezenți 62 de meșteri populari, meșteșugari și artizani din toate zonele țării, care vor aduce în fața publicului creații realizate prin tehnici tradiționale păstrate și transmise de-a lungul generațiilor. Vizitatorii vor putea descoperi obiecte lucrate manual din lemn, ceramică, piele și argint, costume populare, ii, broderii, icoane, ouă încondeiate, podoabe din mărgele, țesături și alte produse inspirate din patrimoniul cultural românesc.

Unul dintre punctele de atracție ale târgului îl reprezintă demonstrațiile practice susținute de meșteri. Publicul va avea ocazia să urmărească procesul de realizare a unor obiecte tradiționale și să afle direct de la artizani poveștile și tehnicile din spatele creațiilor expuse.

Eveniment de Ziua universală a Iei și de Sânziene

Evenimentul este organizat în apropierea sărbătorii de Sânziene și a Zilei Universale a Iei, două momente cu o puternică încărcătură simbolică în cultura românească. Asociată fertilității, naturii și norocului, sărbătoarea de Sânziene ocupă un loc aparte în tradițiile populare, fiind însoțită de numeroase legende și obiceiuri păstrate până astăzi.

Târgul își propune să promoveze meșteșugurile autentice și să aducă mai aproape de public valorile care definesc identitatea culturală românească. În același timp, evenimentul oferă o oportunitate de a susține creatorii populari și de a descoperi produse unicat, realizate manual.

Citește mai departe

Trending