Trei licee din Brașov trec în online de azi. În județ, peste 500 de elevi sunt confirmați cu COVID, iar 399 de clase și-au suspendat activitatea cu prezență fizică

De astăzi, Colegiul Național „Andrei Şaguna” şi Liceul de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” îşi trec complet activitatea în online, ca urmare a faptului că cel puţin o jumătate dintre clase şi-au suspendat activitatea cu prezenţă fizică, din cauza infectărilor cu SARS-CoV-2.   Hotărârile emise ieri de către Comitetul Judeţean pentru SItuaţii de Urgenţă Braşov vine în contextul în care un Ordin comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății prevede că la atingerea pragului de 50% din clase în online activitatea cu prezenţă fizică la clasă se suspendată în întreaga unitate de învăţământ.  De asemeena, Colegiul Naţional „Johannes Honterus” continuă activitatea la clase doar elevii din ciclul primar. 

17 elevi cu testaţi pozitiv la „Şaguna” şi 6 la Liceul de Arte Plastice

La Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” 14 din cele 28 de clase au trecut în online, astfel că s-a luat decizia suspendării cursurilor pentru întreaga unitate de învăţământ, pe o perioadă de 14 zile. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, până ieri, la Şaguna 17 elevi au fost confirmaţi cu COVID-19 şi două cadre didactice. 

La Liceul de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” jumătate din clasele care funcţionează în corpul A şi-au suspendat activitatea cu prezenţă fizică. Este vorba despre şase din cele 12 clase care au săli aici. Decizia a fost luată ieri după-amiază de CJSU, cu avizul IŞJ şi al DSP. Cursurile cu prezenţă fizică vor fi reluate după 14 zile.

La Colegiul „Johannes Honterus” nu se vor mai ţine cursuri în sălile din corpurile B şi C. Astfel, toate clasele gimnaziale şi liceale trec în pnline, activitatea cu prezenţă fizică continuând numai la clasele din ciclul primar. Decizia a fost luată din cauza infrastructurii şcolare din cele două corpuri de clădire, care nu permite desfăşurarea cursurilor cu respectarea normelor de distanţare. 

Un al patrulea liceu din judeţ, Liceul „Şt. O. Iosif” din Rupea, se află în perioada celor 14 zile de suspendare a cursurilor. Unitatea de învăţământ a trecut în online pe 11 octombrie, ca urmare a faptului că cinci cadre didactice şi patru elevi au fost testaţi pozitiv cu SARS-CoV-2. 

Per total, potrivit datelor prezentate ieri de Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, la nivelul judeţului sunt confirmate 510 cazuri de COVID-19 în rândul elevilor, 158 în rândul cadrelor didactice, 10 în rândul personalului didactic auxiliar şi 24 în rândul personalului nedidactic. 399 de clase/grupe, însumând 9392 de elevi îşi desfăşoară azi activitatea online. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.