Tupeul unui tânăr de 24 de ani: pe un drum naţional din Braşov, cu motorul neînmatriculat şi fără permis de conducere

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis” și “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

În fapt, la data de 16 octombrie 2021, în jurul orei 19.15, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 24 ani, care conducea o motocicletă pe DN73A, pe raza localității Poiana Mărului din județul Brașov.      

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculul condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categoriei de vehicule, iar motocicleta nu este înmatriculată.          

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.