Connect with us

Cotidian

Clinica privată din Braşov cu care colabora medicul şpăgar de la Spitalul Judeţean îl pune „pe liber”

Published

on

Clinica privată cu care colaborează dr. Sorin Baloş, reţinut aseară pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încasa un “rest” de şpagă de la un pacient, renunţă la serviciile acestuia.

RMN Diagnostica a anunţat azi, într-un comuniat de presă că, deşi flagrantul a avut loc la sediul clinicii private (pentru o intervenţie chirurgicală ce a avut loc la Spitalul Judeţean, în sistem public), mita nu are legătură cu servicii prestate în sistemul privat.

„Medicul Sorin Baloș presta servicii medicale  în cadrul clinicii noastre, în baza unui contract de prestări servicii, ce implicau doar consultație și control, fără niciun fel de alte servicii sau tratamente adiacente. De când activăm pe piața serviciilor medicale (2007 la Sibiu și 2014 la Brașov) nu ne-am confruntat cu nicio astfel de practică sau de reclamație legată de modul de abordare al medicilor noștri angajați sau colaboratori. Este adevărat că fapta s-a petrecut în clinica noastră din Brașov, în programul de consultație al medicului Sorin Baloș, însă facem precizarea că nu pentru tratamente sau intervenții efectuate în cadrul centrului nostru. Ne delimităm total de astfel de practici, deoarece acestea contravin valorilor și misiunii noastre pe piața medicală, numărul de pacienți investigați și tratați la care am ajuns astăzi, fiind exclusiv rezultatul muncii și profesionalismului și moralității personalului medical”, au precizat reprezentanţii RMN Diagnostica.

Clinica privată a precizat că nu se va mai putea identifica cu actele medicale prestate de dr. Sorin Baloş:

„Dăm asigurări tuturor pacienților că în cadrul centrului nostru primează actul medical, diagnosticarea corectă și tratamentul precis, pacientul fiind mereu în centrul atenției echipei medicale. Avem încredere că justiția își va face treaba corect și în acest caz”.

Reamintim că dr. Baloş a fost ridica aseară de poliţişti, în timp ce primea 8000 de lei mită, pentru o intervenţie pe care a realizat-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Intervenţia este 100% decontată de Casa de Asigurări de Sănătate Braşov, însă medicul a cerut sume „la negru” pentru el şi echipa sa. 

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Published

on

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Continue Reading

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Trending