Tânăr de 19 ani, tăiat cu cuțitul într-un local din centrul Brașovului

Imagine cu titlu de ilustrare

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”, după ce seara trecută, în jurul orei 20.00, oamenii legii au fost sesizați prin apelul unic 112 de către un tânăr de 19 ani, care a reclamat că a fost victima unei agresiuni fizice. 

În urma primelor cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii spontane, un bărbat, în vârstă de 32 ani din municipiul Săcele, județul Brașov, l-ar fi agresat pe tânărul, în vârstă de 19 ani, lovindu-l în zona pieptului cu un obiect ascuțit înțepător, în timp ce se aflau în interiorul unei societăți comerciale situată pe raza municipiului Brașov. Persoana vătămată a părăsit locația, deplasându-se la domiciliu, ulterior solicitând un echipaj medical, fiind transportat la spital pentru investigații medicale. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul, în vârstă de 32 ani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

Din primele informații, se pare că este vorba despre restaurantul AHA, din zona Patria. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.