Printre cei aproape 2.500 de locuitori ai comunei Feldioara care și-au făcut cel puțin prima doză de vaccin anti-Covid este și o femeie de 97 de ani. De altfel, femeia a urmat schema completă de vaccinare, iar zilele trecute a trecut la Centrul de vaccinare din Feldioara pentru a face și a treia doză de vaccin.
Faptul că o persoană de 97 de ani a ales să se vaccineze a a fost remarcat și de personalul centrului de vaccinare.
„Respect pentru doamna, care a înțeles cât de importanta este vaccinarea și faptul că nu are contraindicații de vârstă. Felicitări tuturor pacienților, care nu lasă garda jos și respectă medicii și știință în aceasta lupta cumplita împotriva acestui virus nemilos și nu se lasă tratați cu zvonuri nefondate”, a scris pe rețelele de socializare coordonatorul Centrului de Vaccinare de la Feldioara, dr. Ana Sestacova.
Conform datelor disponibile pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Brașov, la Feldioara s-au vaccinat 39,22% dintre cele 6.178 de persoane eligibile (care au vârsta mai mare de 12 ani).
Fii primul care comentează