Ramai la curent!

Zona Metropolitana

COMUNICAT DE PRESĂ: Municipiul Codlea anunţă lansarea proiectului „Creştem în România!”, cod MySMIS 138433. Proiectul este cofinanțat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 și este în valoare totală de: 4,776,963.09 lei

Publicat

in

Comunicat de presă 14.01.2021: 

Obiectivul general al proiectului este: Stimularea participării la educație a copiilor din zona Municipiului Codlea ai căror părinți sunt plecați în străinătate și prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii prin activități integrate destinate unui număr de minim 270 de copii aflați în această situație.

            Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

Obiectivul specific 1 – Creșterea participării la învățământul preșcolar în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a școlii, cu accent pe copii aparținând minorității romă și a celor din mediul rural din zona Municipiului Codlea, care au parinții plecați la muncă în străinătate;

Obiectivul specific 2 – Reducerea părăsirii timpurii a școlii prin măsuri integrate de prevenire și de asigurare a oportunităților egale pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile din zona Municipiului Codlea, care au părinții plecați la muncă în străinătate, cu accent pe elevii aparținând minoritații romă și elevii din mediul rural.

Obiectivul specific 3 – Creșterea informării și conștientizării în ce privește obligațiile legale în raport cu copii cu părinții plecați la muncă în străinătate și dezvoltarea de parteneriate APL- școli- instituții locale -ONG-uri-comunitate în scopul identificării, protecției și monitorizării copiilor, precum și asigurării sustenabilității.

            Pachetul de activități se va adresa unui număr de 270 de copii de vârstă preșcolară și elevi din învățământul primar, gimnazial și secundar. Pentru a fi eligibile, persoanele din grupul țintă format din preșcolari și elevi trebuie să îndeplinească CUMULATIV următoarele condiții: au domiciliul sau reședința în regiunea Centru – din Municipiul Codlea și din localitățile limitrofe (jud. Brașov) si la intrarea în proiect, cel puțin unul din părinți este plecat din țară de cel puțin 6 luni.

            Intervențiile propuse a se realiza în cadrul proiectului, vizează măsuri de ordin educațional, psiho-social și de sprijin specializat. Se vor furniza activități de susținere personalizată în funcție de vârsta copiilor aflați în îngrijire. Toate aceste măsuri furnizate copiilor și tinerilor vor fi completate, pentru a asigura condițiile unei abordări integrate cu rezultate foarte bune, de furnizarea de servicii de educație parentală și de consiliere socială, adresate tutorilor/ părinților/părintelui unic susținător al familiei monoparentale în străinătate. Aceste activități au rolul de a asigura pe deplin înțelegerea nevoilor copiilor care cresc în absenţa unuia/ambilor părinţi şi dezvoltării abilităţilor parentale ale acestora, precum şi, în funcţie de nevoi, a soluţionării diferitelor probleme de natură socială cu care se confruntă familiile, a obţinerii a diverse beneficii sociale, realizării, când este cazul, a procedurii de delegare temporară a autorităţii părinteşti (procedură prin care se asigură reprezentarea legală a copilului, atunci când ambii părinţi sau părintele unic susţinător al familiei monoparentale sunt plecaţi/este plecat la muncă în străinătate etc) mai mult decât atât, în cadrul proiectului se va desfășura și o campanie de informare și conștientizare în ceea ce priveşte obligaţiile legale în raport cu copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate şi dezvoltarea de parteneriate.

Perioada de implementare este de  30 de luni, începând cu 31 mai 2021.

Datele de contact: Municipiul Codlea, jud. Brașov, Codlea, cod 505100, str. Lungă, nr.33, tel: 0268/251650 (Primărie), email:contact@municipiulcodlea.ro, Manager proiect– Cocuț Adriana.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov. Voluntarii Oaki au readus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi

Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov, unde voluntarii Oaki au adus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi.

Publicat

in

Copiii de la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități din cadrul Direcția de Asistență Socială Brașov au fost, pentru câteva ore, personajele principale ale unui carnaval organizat cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”. Atmosfera a fost animată de costume colorate, dans, baloane și activități interactive pregătite împreună cu voluntarii de la Oaki, care vizitează lunar centrele de copii, cu „Laboratorul de joacă”.

La eveniment a participat și viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, iar în centrul atenției s-au aflat copiii și poveștile lor de viață, care, și de această dată, și-au pus amprenta asupra celor prezenți.

„Am fost prezenți ca voluntari, dar adevărul este că noi am primit mai mult decât am oferit. Am primit lecții despre curaj, despre puterea de a zâmbi chiar și atunci când viața nu este ușoară și despre frumusețea sinceră a unui copil care se bucură din toată inima”, spune Alina Brazu, de la Asociația Oaki, care s-a alătura activităților zilei, la centrul DAS.

„Laboratoarele de joacă”, activități constante în centrele Direcției de Asistență Socială Brașov

Asociația Oaki s-a aflat ieri la Centrul pentru copii cu dizabilități, din cadrul Direcției de Asistență Socială, pentru a anima evenimentul, cu voluntarii săi. De altfel, voluntarii Oaki colaborează constant cu centrele DAS Brașov încă din 2022, prin proiectul „Laboratoarele de joacă”, organizând activități recreative și educative pentru copiii aflați în situații vulnerabile. În paralel, din 2014, aceștia se implică și în organizarea evenimentului de Crăciun „Dincolo de bariere”, dedicat copiilor cu dizabilități.

Potrivit reprezentanților organizației, întâlnirile cu acești copii sunt și o ocazie de a aduce în atenția comunității eforturile depuse zilnic de părinți, terapeuți și personalul din sistemul social.

„Acești copii duc zilnic lupte pe care mulți dintre noi nici nu le vedem. Fiecare pas, fiecare cuvânt, fiecare reușită vine cu efort, răbdare și multă iubire în jurul lor. Și totuși… ei găsesc puterea să râdă, să danseze, să îmbrățișeze și să ofere afecțiune atât de sincer”, au mai spus reprezentanții Oaki.

Ziua Porților Deschise la DAS Brașov a făcut parte din seria activităților organizate de DAS Brașov pentru promovarea serviciilor sociale și pentru apropierea comunității de copiii și familiile care au nevoie de sprijin specializat.

Lucian Patrașcu – viceprimarul mun. Brașov

Reprezentanții DAS au ales să marcheze evenimentul la Centrul pentru copii cu dizabilități, de pe strada Panselelor nr. 23, pentru a evidenția implicarea constantă a specialiștilor și a angajaților DAS, în sprijinirea micilor beneficiari și a familiilor acestora.

„Sunt locuri în care administrația se vede cel mai bine prin oameni. Prin răbdare. Prin grijă. Prin felul în care fiecare copil este sprijinit pas cu pas. Centrul de pe strada Panselelor nr. 23 este un astfel de loc. Un spațiu în care profesionalismul se împletește cu empatia și responsabilitatea. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru munca lor. Brașovul are nevoie de astfel de servicii și de oameni care pun suflet în ceea ce fac”, a spus viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, prezent la evenimentul de ieri.

Citește mai departe

Cotidian

Sistemul de Management al Deșeurilor în Județul Brașov, în pericol din cauza disputelor politice. Administratorul public al județului Brașov: „În ceasul al doisprezecelea, sunt unii care încearcă să ne împiedice”

Consiliul Județean Brașov riscă să piardă finanțarea europeană pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, după ce unele primării întârzie semnarea contractelor de asociere necesare depunerii proiectului.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov mai are la dispoziție aproximativ o lună pentru a depune cererea de finanțare pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brașov. În mare, dosarul este pregătit, însă, conform administratorului public al Județului Brașov, Szenner Zoltan, mai trebuie obținute câteva semnături, din partea unor primării, iar unele autorități locale încă se mai gândesc.

Valoarea totală a proiectului, pentru care Consiliul Județean Brașov, după aproape 2 ani de consultări, modificări și completări ale documentațiilor, a obținut acordul JASPERS (o etapă premergătoare obținerii finanțării europene), se ridică la 185 de milioane de euro cu TVA, iar proiectul va viza toate localitățile din județ. Pentru acest proiect, primăriile nu vor avea de suportat cofinanțări.

Totul este pregătit, mai puțin contractele de asociere

„Există locațiile pentru investiții, au fost date Hotărâri de Consiliu Local prin care comunele și-au exprimat acordul referitor la realizarea investițiilor, am obținut toate avizele, iar PUZ-urile au fost aprobate prin noi Hotărâri de Consiliu Local. A fost finalizat Studiul de Fezabilitate cu toate anexele lui, toate studiile de specialitate, și este în curs emiterea Acordului de mediu de către Direcția Județeană de Mediu. Înaintea depunerii cererii de finanțare mai trebuie doar să semnăm Contractul de asociere între Consiliul Județean și toate Unitățile Administrativ Teritoriale, toate localitățile, din județul Brașov. Pentru că nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă. Avem totul pregătit, termenul final de depunere a Cererii de finanțare este luna iunie. Și totuși, mai sunt localități unde încă se mai gândesc. Chiar și acum, în ceasul al doisprezecelea, sunt unii care încearcă să ne împiedice. În ultimele săptămâni atât eu, cât și colegii de la ADI ISO MEDIU Brașov, inclusiv președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian Ioan Veştea, am mers și am discutat cu primari, secretari, administratori publici, consilieri locali, am participat la ședințe de consiliu, am vorbit la telefon non-stop, ca să le oferim detalii și să le răspundem la întrebări. În majoritatea localităților au înțeles importanța proiectului, au răspuns prompt la apelul nostru și le mulțumesc pentru asta. Este ultimul tren, pe care nu ne permitem să îl pierdem”, a declarat administratorul public al județului, Senner Zoltan, care coordonează proiectul.

Totodată administratorul public al județului, a făcut un apel către toate partidele politice, cărora le-a solicitat să se implice în continuarea acestui proiect.

Consiliul Județean și primăriile nu pot suporta costurile

„Fac un apel către partidele politice, către primari, către consilierii locali să înțeleagă importanța acestui moment și să se mobilizeze, astfel încât să putem semna contractul de asociere la timp. Nu este un proiect al Consiliului Județean Brașov. Este proiectul întregului județ, de care vor beneficia toți locuitorii, infiferent de simpatiile lor politice”, a continuat Szenner Zoltan.

Reprezentantul administrației județene a avertizat că, în cazul în care este pierdută finanțarea europeană, Consiliul Județean sau primăriile ar fi puse în situația de a finanța investițiile din fonduri proprii:

„Nici Consiliul Județean Brașov, nici toate autoritățile locale la un loc nu vor dispune de banii necesari pentru gestionarea problemei deșeurilor în județul Brașov”.

În Sitemul de Management Integrat al Deșeurilor sunt prevăzute trei investiții principale: o instalaţie integrată de sortare şi tratare a deşeurilor reciclabile colectate separat şi reziduale, în vederea reciclării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor la Măieruş; un centru de sortare şi tratare a deşeurilor pentru reciclarea şi valorificarea deşeurilor, de capacitate mai redusă la funcţiona la Părău; o staţie de transfer, la Hoghiz.

Citește mai departe

Trending