Președintele României a întors în Parlament „Legea anti-urs”. „Permite abuzuri în afara localităților”, a argumentat Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis luni, 10 ianuarie 2022, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților.  

În cererea de reexaminare, președintele României a menționat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 reglementează intervenția imediată în intravilanul localităților, iar prin lege a fost extinsă sfera de aplicare a actului normativ și la extravilanul localităților. În opinia președintelui României, legiuitorul nu a prevăzut reglementari clare în ceea ce privește intervenția imediată în afara localităților, menționând că unele prevederi sunt „neclare, de natură să genereze probleme în aplicare”. 

Ce argumente au fost prezentate în cererea de reexaminare: 

Prin Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021, Parlamentul a eliminat însă sintagma „în intravilanul localităților” atât din titlul, cât și din cuprinsul ordonanței de urgență, lărgind astfel sfera de aplicare a metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun atât pentru intravilanul, cât și pentru extravilanul localităților. Din această perspectivă, apreciem că extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar fi impus circumstanțieri, proceduri clare, criterii obiective, precum și instituirea unui control și a unor responsabilități corelative din partea autorităților din domeniul mediului. În absența acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri. În plus, considerăm că măsurile de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural al exemplarelor de urs brun să fie una cu caracter de excepție, cu un regim juridic strict și care să se coreleze cu întreaga legislație în domeniu, inclusiv cu procedurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

 

Potrivit art. I pct. 8 din legea transmisă la promulgare, în conținutul normativ al Ordonanței de urgență nr. 81/2021 se introduce un articol, art. 5¹, cu următorul cuprins: „Art. 5¹ – Prin excepție de la prevederile art. 4 și 5, se regăsește în situația stării de necesitate prevăzută la art. 20 alin. (2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”. Apreciem că din analiza comparativă a dispozițiilor art. 20 alin. (2) Cod penal și a celor ale art. 5¹ din legea supusă reexaminării rezultă că acestea din urmă instituie o nouă definiție a stării de necesitate, diferită de cea reglementată prin norma generală prevăzută la art. 20 alin. (2) Cod penal, însă cu o sferă distinctă de aplicare și cu un conținut mai larg. Situația stării de necesitate, astfel cum este definită prin acest nou articol, va fi aplicabilă numai persoanelor aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, care recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane. În plus, considerăm că, prin trimiterea la art. 20 alin. (2) din Codul penal, norma este lipsită de precizie, nefiind clar în ce măsură condițiile enunțate în text se aplică în mod cumulativ cu cele prevăzute de Codul penal. Lipsa de claritate a reglementării este de natură să genereze nu doar dificultăți de aplicare, ci și consecințe semnificative din perspectiva regimului răspunderii penale. Pe de o parte, în cuprinsul normei nu se menționează că aceasta derogă de la norma generală, iar, pe de altă parte, asimilarea situațiilor în cauză cu o stare de necesitate riscă să creeze un regim al răspunderii penale derogatoriu, distinct al persoanelor vizate, cu consecințe importante.