Ramai la curent!

Investitii

Braşovenii, invitaţi să-şi spună părerea despre Drumul ,,Cărămidăriei – Poiana Brașov”: Descongestionarea traficului din Livada Poștei, cu cheltuieli de 100 de milioane de lei și 4,6 ha de pădure scoase din fondul forestier?

Publicat

in

Proiectul de actualizare a studiului de fezabilitate pentru drumul de legătură strada Cărămidăriei – drumul spre Poiana Brașov, drum care are rolul de a asigura o alternativă de acces spre Poiana Brașov la str. Livada Poștei – Calea Poienii, a ajuns în etapa de demarare a studiului de impact de mediu. Acest studiu trebuie elaborat, în urma deciziei Agenției de Protecție a Mediului, deoarece traseul străzii se desfășoară în mare parte prin pădure, iar lucrările afectează aproximativ 4,6 ha din fondul forestier, au explicat reprezentanţii Primăriei Braşov. Valoarea estimată a lucrărilor pentru realizare acestui drum sunt de aproximativ 100 milioane de lei.

Având în vedere impactul pe care acest drum îl va avea asupra pădurii din zona Stejăriș, valoarea ridicată a investiției, Municipalitatea a luat decizia de a consulta cetățenii și în această etapă. De această dată, Primăria Braşov organizează o dezbatere faţă în faţă cu cetăţenii, după ce în ultimele luni – practic de la începutul mandatului de primar al lui Allen Coliban, consultările au avut loc doar online, prin Zoom sau cu transmitere pe Facebook. 

Astfel, în 17 februarie, începând cu ora 18.00 va avea loc o întâlnire publică în care proiectantul va prezenta stadiul proiectului, iar cetățenii vor avea posibilitatea să își spună punctul de vedere cu privire la oportunitatea acestui proiect. Pentru a asigura posibilitatea participării brașovenilor care nu au posibilitatea de a se conecta on-line, Municipalitatea încearcă să găsească o soluție, care să respecte prevederile legale privind reducerea riscului de  răspândire a coronavirusului, dar și să dea posibilitatea cetățenilor să participe la această întâlnire.

Pentru a participa la această întâlnire puteți accesa link-ul: https://www.brasovcity.ro/ro/dezbateri_publice

 

Descriere variante traseu: 

Traseul drumului este amplasat în intravilanul municipiului Brașov, în partea central-vestică a acestuia și face legătura între cartierul Bartolomeu și km 3+000 al drumului național DN1E/ Drumul Poienii/str. Stejeriș.

Soluțiile de realizare a drumului de legătură au fost analizate în mai multe variante, după cum urmează:

  • prima variantă de traseu – se desprinde spre dreapta, de la intersecția cu strada Amurgului și urmează traseul drumului existent (drumul de acces la cariera de piatră) după care intră în pădure și continuă până la intersecția cu Drumul Poienii;
  • a doua variantă de traseu – se desprinde spre stânga, de la intersecția cu strada Amurgului și intră în pădure după aproximativ 60 m, după care continua până la intersecția cu Drumul Poienii.

Traseele celor două variante se suprapun începând de la jumătatea lungimii acestora, până la intersecția cu Drumul Poienii. 

Din analiza celor doua variante soluția recomandată este cea din varianta I, datorită următoarelor avantaje:

  • traseul drumului este mai scurt;
  • necesita scoaterea unei suprafețe mai mici din fondul forestier al municipiului Brașov;
  • numărul traversărilor cursurilor de apă este mai mic;
  • volumul lucrărilor de terasamente este mai redus;
  • lungimea și volumul lucrărilor de consolidare a terasamentelor sunt mai reduse;
  • costuri de execuție mai mici.

Din analiza celor doua variante de alcătuire a profilului transversal, soluția recomandată este tot varianta I, datorită următoarelor avantaje:

  • drumul are lățimea platformei mai mică decât cel din varianta II și implicit ocupă o suprafață mai mică de teren;
  • se adaptează mult mai bine la configurația terenului și implică volume de terasamente inferioare;
  • lucrările de consolidare a terasamentelor sunt mult mai mici, față de cea de-a doua variantă;
  • nu sunt necesare lucrări de drenare a terasamentelor, datorita permeabilității spațiilor verzi;
  • costuri inferioare și timp de execuție mai scăzut.

Costurile estimate pentru realizarea obiectivului de investiții: 103.297.134,99 lei, inclusiv TVA.

Durata totala de execuție a lucrărilor, decurgând de la data semnării contractului și a emiterii ordinului de începere a lucrărilor pana la recepția la încheierea procedurii de recepție a lucrărilor este de 36 luni.

 

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. tudor barbier

    11/02/2022 at 20:20

    intainte de toate, impaduriti 4,5 ha de padure si dupa aceia,spor la treaba!

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Cu bani privați: Secția de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov se mută în Staționarul Tractorul. Cu bani publici: Clădirea în care funcționează acum Oncologia intră în reabilitare

Publicat

in

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi mutată din corpul B al Pavilionului Mârzescu în Staționarul Tractorul. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Metropolis, din banii strânși inițial din donații pentru renovarea spațiilor din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, unde funționează în prezent „Oncologia”, proiect din care fundația s-a retras la începutul lunii februarie, după ce Consiliul Județean Brașov a anunțat că va reabilita întreaga clădire.

Pentru amenajarea Secției de Oncologie din Staționarul Tractorul, Fundația Metroplis are disponibilă, în prezent, suma de 565.000 de euro.

„Propunerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este mutarea întregii activități de oncologie într-un alt spațiu – Pavilionul Tractorul – și reorganizarea completă a modului în care sunt tratați pacienții oncologici. Practic, nu mai vorbim doar despre niște saloane renovate, ci despre un model de tip «holding clinic și paraclinic», în care pacientul are acces, în același loc, la secție cu paturi, spitalizare de zi, ambulatoriu, farmacie, laborator clinic, radiologie și, foarte important, un compartiment de paliație, atât de necesar. Proiectul este însă mai mare decât cel de la Mârzescu. Mult mai mare. Și mai scump. Cu banii pe care îi avem nu putem moderniza toată secția. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul comunității din Brașov și al mediului de business local”, a declarat președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc.

Clădirea Staționarului Tractorul este în proprietatea Municipiului Brașov, iar reprezentantul Fundației Metropolis a menționat că „echipa Fundației Metropolis a avut o întâlnire cu primarul Brașovului, George Scripcaru. Discuția a fost clară și directă, iar deschiderea pentru acest proiect există”.

În Staționarul Tractorul, pacienții cu afecțiuni oncologici vor avea acces și la alte specialități și vor beneficia de un suport medical mai complex decât au în prezent – medicină internă, ATI, investigații – fără ca pacientul să mai fie plimbat între clădiri sau chiar între spitale, așa cum se întâmplă acum.  

Inițiativa Metroplis rezolvă o problemă a Consiliului Județean Brașov

Proiectul Fundației Metropolis completează planurile Consiliului Județean Brașov, care urmează să reabiliteze Corpul B din Pavilionul Mârzescu. De altfel, administrația județeană brașoveană a anunțat că ministrul Dezvoltării, ministrul Cseke Attila, a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026 care prevede includerea proiectului „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă” în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Lucrările la Corpul B al Pavilionului Mârzescu sunt estimate la 60.172.218 lei (cu TVA), iar durata de realizare în cazul fiecărui obiectiv este de 24 luni.

În prezent, în Corpul B al Pavilionului Mârzescu funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dar și spații ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. În momentul începerii lucrărilor de reabilitare cele două unități medicale trebuie să elibereze spațiile, iar proiectul Fundației Metroplis rezolvă problema eliberării etajului ocupat de Oncologie.

Citește mai departe

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest an către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional[.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending