Connect with us

Investitii

Disputa dintre Consiliul Județean Brașov și firma sibiană care nu a terminat mai multe lucrări la Aeroport s-a mutat în instanță. Administrația județeană brașoveană apelează la o casă de avocatură

Published

on

Consiliul Județean Brașov este parte în procesul privind declararea insolvenței firmei Construcții SA Sibiu (care a obținut un contract de lucrări la Aeroportul Brașov, dar a fost concediată după ce nu a respectat termenele de finalizare), dosar ce este instrumentat de Tribunalul Sibiu.  Interesele Consiliului Județean Brașov vor fi reprezentate în fața judecătorilor de Societatea Civilă de Avocați Schiau, Prescure, Teodorescu, care va încasa un onorariu de 31.000 lei.  Contractarea serviciilor de asistență juridică pentru acest litigiu va fi supusă aprobării în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov din 21 februarie, iar în documentația aferentă proiectului de hotărâre se menționează că sunt luate în calcul 10 termene de judecată, primul fiind stabilit pentru 5 mai 2022. 

„În ipoteza în care asistența juridică și reprezentarea Județului Brașov va presupune depășirea unui număr de 10 termene de judecată, cuantumul onorariului va fi suplimentat”, se arată în proiectul hotărârii de Consiliu Județean. 

Pentru suma de 118.405 lei, cu tot cu TVA, aceeași casă de avocatură a reprezentat Consiliul Județean Brașov și în litigiul deschis de firma sibiană la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, când, în luna mai a anului trecut, Construcții SA Sibiu a contestat rezilierea contractului de lucrări. 

„Societatea Civilă de Avocați Schiau, Prescure, Teodorescu reprezintă interesele județului Brașov in cadrul dosarului nr.38/2021 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe langă Camera de Comerț si Industrie a României. Dosarul nr. 38/2021 are ca obiect soluționarea cererilor formulate de către același debitor aflat în insolventă – Construcții SA împotriva Județului Brașov, cereri care sun izvorâte din aceleași raporturi juridice reglementate de Acordul Contractual nr. 1/2019. În contractul încheiat anterior cu societatea de avocatură s-a antamat formularea unei cereri reconvenționale, dar deoarece nu erau încă stabilite sumele și nu erau emise facturi, s-a renunțat la formularea cererii reconvenționale. Întrucât contestațiile avute în vedere în dosarul nr.2902/85/2021 al Tribunalului Sibiu vor avea drept obiect al judecății aceleași pretenții ale Județului Brașov, ca și în cazul cererii reconvenționale , considerăm oportună continuarea colaborării și încheierea unui nou contract de asistență juridică cu Societatea Civila de Avocați Schiau, Prescure, Teodorescu”, se arată în proiectul de hotărâre.  

Reamintim că în anul 2019, Construcții SA Sibiu a obținut un contract de lucrări pentru realizarea a 7 obiecte la Aeroportul Brașov. Contractul a fost reziliat în luna octombrie a anului 2022, după ce constructorul a realizat numai 12% din lucrări. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending