Ramai la curent!

Cotidian

Localnicii nemulţumiţi din Covasna şi Braşov ar putea schimba traseul A13 Braşov – Bacău

Publicat

in

Prefectul judeţului Covasna a preluat la începtul săptămânii petiţia semnată de peste 1000 de lcouitori din comuna Ilieni, prin care se solicită modificarea traseului Autostrăzii A13 Braşov – Bacău.  Prefectul Raduly Istvan a transmis mai departe documentul, către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce în weekend a participat şi la dezbaterea din localitate.

Nici localnicii din Podu Olt  nu agrează varianta de traseu aleasă de CNAIR

Este de aşteptat ca, în următoarea perioadă să aibă loc o întâlnire similară şi la nivelul comunei braşovene Hărman, cu prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, după ce localnicii din satul Podu Olt s-au arătat şi ei nemulţumiţi de traseul autostrăzii, care ar trece prea aproape de zona locuită. Până la întâlnirea directă cu autorităţile din judeţul Braşov, hărmanenii din Podu Olt şi-au trimis şi ei reprezentanţii, sâmbătă, la întâlnirea de la Căminul cultural din Ilieni, unde pe lângă prefectul Covasnei Raduly Sandor, a fost prezent şi secretarul de stat Gabor Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor şi managerul public al judeţului vecin, Kovacs Odon.

Principala nemulţumire a oamenilor din Ilieni, Dobolii de Jos şi Podul Olt – Hărman este legată de poluarea fonică şi de mediu pe care o poate genera ruta aleasă pentru autostrada, având în vedere că aceasta trece la distanţă mica de comunităţile lor.

Varianta aleasă este mai scurtă cu 1,7 km decât alternativa

Reamintim că pentru Autostrada A13, CNAIR a dat avizul pe varianta 1 de traseu, mai scurtă cu 1,7 km decât varianta 2 şi care implică costuri de construcţie mai mici cu 165 de milioane de euro, având nevoie şi de investigaţii geotehnice mai reduse. Pentru partea de traseu din Braşov, avize trebuie emise de primăriile din municipiile Braşov şi Codlea, alături de cele din Hălchiu, Bod, Sânpetru, Hărman şi Prejmer, pentru ca administraţia judeţeană să elibereze Certificatul de Urbanism.

Reprezentanţii CNAIR au precizat în luna decembrie 2021, când a fost aleasă varianta 1 de traseu că ruta aleasă va avea mai puţine tuneluri, mai puţine interacţiuni cu liniile electrice, mai puţine pasaje/poduri/viaducte, are un impact mai redus asupra habitatelor şi asupra siturilor Natură 2000, dar şi că, per total, această rută este agreată de unităţile administrativ-teritoriale pe unde va trece. Costul construcţiei propriu-zise pentru Autostrada A13 Bacău – Braşov este estimat la 2,4 miliarde de euro. Guvernul a făcut deja primul pas pentru finanţarea execuţiei, incluzând autostrada A13 în POT 2021-2027 (Programul Operaţional de Transport). 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending