Connect with us

Cotidian

Medicii de familie, supăraţi că trebuie să elibereze adeverinţe medicale pentru cei care ies din izolare: „Încă o hârtie cerută de stat, inutilă. Aceste hârtii costă, pacientul trebuie să le plătească”

Published

on

Dr. Raluca Zoitanu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, a declarat pentru News.ro că medicii de familie trebuie să elibereze mai nou adeverinţele medicale pentru cei care ies din izolare după COVID-19. Aceste acte sunt cerute de căre angajatori în cazul celor care revin la serviciu după perioada de izolare. Cei de la Patronatul Medicilor de Familie atrag atenţia că, de fapt, acest document este inutil deoarece angajaţii au deja un raport medical din aplicaţia corona forms. „Este încă un drum pe care pacientul este forţat să-l facă la medicul de familie, este încă o hârtie inutilă, până la urmă”, afirmă medicul.

 
„În privinţa concediului şi a izolării, pacienţii trebuie să stea, dacă au un test pozitiv şi sunt vaccinaţi, 5 zile, dacă au un test pozitiv şi nu sunt vaccinaţi, 7 zile. Mai contează de asemenea dacă au făcut boala în ultimele 90 de zile sau nu şi dacă au simptome. În aceste situaţii trebuie să întrebe la DSP, pentru că există posibilitatea să nu stea deloc în izolare de exemplu dacă nu au simptome şi dacă au făcut şi boala în ultimele 90 de zile, dar asta decide doar DSP-ul, regula generală este că trebuie să stai acasă. Contacţii direcţi, acele persoane care au stat mai mult de un sfert de oră fără mască sau într-un spaţiu neaerisit cu o  persoană cu test pozitiv, intră în carantină şi carantina este pentru toată lumea de 5 zile, vaccinat, nevaccinat, trecut prin boală.  Lucrurile acum sunt clare, atunci când s-au schimbat ne-au zăpăcit pe toţi pentru că s-au schimbat de la o săptămână la alta şi nici nu mai ştiam ce să le spunem pacienţilor. 
Ceea ce ne-a surprins în acest weekend  fost o nouă hotărâre a Guvernului de această dată, cu tot felul de anexe pentru diversele categorii de activităţi, este acea hotărâre prin care s-a decis continuarea stării de alertă, unde pentru angajatori a apărut obligaţia să solicite angajaţilor o adeverinţă care să dovedească că au trecut prin boală. Iar această adeverinţă bineînţeles că cine să o dea, decât medicul de familie”, a explicat Dr. Raluca Zoiţanu.  
 

Medicii de familie sunt revoltaţi pentru că pacienţii sunt puşi pe drumuri pentru încă un act medical care este, în opinia lor, inutil, afirmă medicul

 
Medicii de familie sunt revoltaţi pentru că pacienţii sunt puşi pe drumuri pentru încă un act medical care este, în opinia lor, inutil, de vreme ce aplicaţia corona forms emite deja pe numele pacientului un raport medical cu rezultatul testului şi antet oficial. Aceste adeverinţe pe care trebuie să le elibereze medicul de familie sunt contra cost, spune Dr. Raluca Zoiţan, pentru că nu sunt decontate prin fondul asigurărilor sociale de sănătate.
 
Prevederile la care face referire medicul se pot regăsi la pagina 14. anexa 3, AICI.
 
„Aici a apărut revolta noastră pentru că este încă o hârtie cerută de stat, cui, medicului e familie, încă un drum pe care pacientul este forţat să-l facă la medicul de familie şi este încă o hârtie inutilă până la urmă, pentru că orice pacient pozitiv primeşte din corona forms acel raport medical cu rezultatul testului pe care este trecută data, pe care este trecut antetul Ministerului Sănătăţii, este un document oficial, pentru ce mai este nevoie ca medicul de familie să transcrie practic acel document?”, întreabă medicul, ctat de news.ro.
 
De asemenea aceste hârtii costă, pentru că orice adeverinţă medicală care nu are legătură cu consultaţia medicală, ci este doar solicitată de un terţ, fie că este vorba despre angajator, primărie sau oricine o solicită, aceste hârtii nu sunt decontate din fondul asigurărilor sociale de sănătate şi atunci persoana care le solicită trebuie să le plătească, în cazul de faţă, pacientul.
 
„Bazându-ne pe experienţa altor documente, cum a fost si adeverinţa de educaţie fizică pe care până la urmă Ministerul a eliminat-o, sau avizele epidemiologice care se cer în continuare total fără rost, pacienţii sunt supăraţi când află că trebuie să plătească, nu înţeleg de ce noi le cerem bani pentru că percepţie este că la medicul de familie totul trebuie să fie gratis, apoi când le explică înţeleg, se supără pe autorităţi dar nu fac nimic, într-un fel am pus aceste tarife şi pentru a-i convinge pe cetăţeni să-şi ceară drepturile acolo unde drepturile le sunt încălcate, unde li se introduc prin lege aceste documente. Dar este această rezistenţă a cetăţenilor de a se lupta cu statul, cu autorităţile, ei consideră că este o autoritate mult pea mare pentru ca ei să se opună, şi atunci ajung să plătească, să ia hârtia şi să se supere pe toată lumea”, a precizat  Dr. Raluca Zoiţanu.  
 
În opinia sa, este la latitudinea fiecărui cabinet în parte.
 
„Sunt colegi care aleg să le dea gratuit, pro bono, deşi noi le spunem de la Patronat că este o concurenţă neloială pe care o fac, este ca şi cum un magazin ar decide să le dea produse gratuit clienţilor, chiar dacă sunt clienţi fideli totuşi, alte cabinete, în funcţie şi de zona şi de posibilităţile financiare au pus tarife de la 10 lei la 50 de lei , erau colegi care au spus că vor cere şi 100 de lei pentru că în general aceste adeverinţe sunt cerute acum, în regim de urgenţă, şi atunci, sigur, pot să pună şi o taxă de urgenţă. Pe noi, cei de la Patronat, care ar fi trebuit să im întrebaţi atunci când se inrodue practic un serviciu nou nu ne-a întrebat nimeni, nu am ştiut, de alfel ultima discuţie oficială cu Ministerul Sănătăţii a fost în 30 decembrie, atunci domnul Ministru a cerut o intâlnire la nivelul Guvernului, ne-am întâlnit cu domnul Premier Ciucă, Ministrul Sănătăţii, doamna secretar de stat Adriana Pistol , doamna Amalia Şerban, aceea a fost o întâlnire cu toate organizaţiile medicilor de familie, de atunci nu am mai avut nicio întâlnire”, a explicat medicul. 
 

Timpul pentru consultaţii la medicul de familie, tot mai limitat. Dr. Raluca Zoiţanu spune că în pandemie medicii de familie au avut tot mai greu timp pentru consultaţiile pe care le ofereau în mod obişnuit înainte de această perioadă. 

 
„Cu foarte mare greutate şi foarte superficial, mă pot gândi la câţiva pacienţi cronici pe care nu i-am mai văzut de câteva luni bune, practic de vara trecută, pentru că doar le trimit reţetele pe mail, sigur, vorbim, ori cu mine, ori cu asistenta, ca să îi întrebăm cum se simt, dar nu i-am mai văzut, şi totusi şi partea aceasta de consult are importanţa ei. Ne aşteptăm la o avalanşă de probleme de sănătate mintală, de depresii, de anxietăţi, de fobii după această perioadă, pe care ar fi fost bine să le putem identifica de acum, nu când se vor agrava pe parcursul acestor ani şi al anilor următori. Deci da, covidul pune o presiune foarte mare pe cabinetele noastre ş nu ne lasă să acordăm acele servicii pe care trebuie să le acordăm la calitatea la care ar trebui să le acordăm restului pacienţilor”, a declart Dr. Raluca Zoiţanu. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Cotidian

Să fie doar vina controlorilor RATBV? Primăria Brașov ia în calcul să renunțe la ei. Mai trebuie rezolvată o problemă: validatoarele

Published

on

Controlorii RATBV au intrat în colimatorul Primăriei Brașov. În ultima ședință de plen a Consiliului Local Brașov, primarul Brașovului, George Scripcaru, a reclamat lipsa lor de eficiență, afirmând că a făcut o analiză din care a rezultat că, pentru o anumită perioadă, pentru plata salariilor celor 60 de controlori, RATBV a cheltuit suma de 4 milioane de lei, iar suma încasată din amenzile aplicate de aceștia a fost de 200.000 de lei.

Analiza a fost prezentată de edil în contextul în care aleșilor locali brașoveni li s-a cerut votul pentru un proiect de hotărâre care prevede că polițiștii locali îi pot însoți pe controlori în autobuze. Aceasta ar fi o măsură prin care municipalitatea speră să reducă numărul celor care folosesc transportul în comun fără a avea un tichet de călătorie valabil. În plus, edilul a dat de înțeles că în viitor s-ar putea renunța la controlori, iar verificarea călătorilor ar urma să fie făcută doar de agenții Poliției Locale.

Validatoarele nefuncționale, un subiect ignorat

Însă, în aceeași ședință, edilul nu s-a referit la o altă problemă a operatorului metropolitan de transport în comun: validatoarele nefuncționale. Este o problemă veche, apărută odată cu implementarea sistemului informatizat al RATBV și amplificată în ultimii ani, de când a apărut și criza cipurilor.

Călători de bună credință, transformați fără voia lor în „blatiști”

În teorie, când un călător de bună credință urcă în autobuz, merge la primul validator pentru a scana cardul. În practică, destul de frecvent, călătorii fac ture de autobuz căutând un validator funcțional. După o perioadă ei se lasă păgubași și dau resemnați din umeri.

De exemplu, doar sâmbătă au fost probleme pe autobuze care circulau linia 37, 9 sau 220. Duminică, validatoarele au clacat pe un autobuz care circula pe linia 210, iar luni erau probleme similare într-un autobuz de pe linia 23.

Astfel de probleme afectează încasările operatorului, dar și monitorizarea graficului de încărcare. Ba mai mult, dacă validatoarele nu merg pe liniile metropolitane, sunt bune de plată primăriile, care trebuie să acopere din bugetul propriu cheltuielile aferente transportului în comun. În plus, supărător pentru RATBV este că din cauza acestor defecțiuni, numeroși călători de bună credință devin, fără voia lor, „blatiști”.

Controlorii raportează mai departe problemele

Defecțiunile la validatoare sunt aduse la cunoștința șoferilor de către călători. De asemenea, controlorii notează conștiincios defecțiunile, pentru a le raporta mai departe, în speranța că problema se va rezolva.

Din păcate, măsuri pentru rezolvarea problemelor sunt luate, cel puțin din declarațiile oficialilor, de mulți, ani, dar fără succes. De fiecare dată când le-a fost prezentată această problemă, reprezentanții RATBV anunțau că urmează achiziții sau că vor fi implementate proiecte. Rezultatele se lasă, însă, așteptate.

Continue Reading

Trending