Connect with us

Cotidian

RIAL Brașov propune buget pe 7 luni. Conducere societatii nu exclude noi disponibilizări, după cele făcute înainte de Crăciun

Published

on

RIAL SRL, firma din subordinea Consiliului Local care se ocupă de administrarea patrimoniului municipiului, ia în calcul, în acest an să propună noi disponibilizări, dacă nu va beneficia pe parcurs de o rectificare pozitivă a bugetului pe care îl propune iniţial. Potrivit proiectului de buget care va fi supus aprobării Consiliului Local, conducerea RIAL ia în calcul venituri de 10,803 milioane lei şi cheltuieli similar. Proiectul de buget arată însă că, în ceea ce priveşte cheltuielile cu salariile, acestea sunt acoperite doar în primele şapte luni ale anului.

Venituri de 10,9 milioane lei din chirii şi lucrări, în 2022

Proiectul de buget al RIAL pe acest an prevede venituri de 10,803 milioane lei, din care 3,303 milioane lei încasări din chirii şi 5,325 milioane lei, încasări din lucrările de construcţii. În present, RIAL are în derulare 1.199 de contracte de închiriere, din care 1.000 pentru locuințe, iar pentru acest an este estimată o creștere a încasărilor, ca urmare a majorării tarifelor cu 2,51%.  În ceea ce priveşte lucrările planificate în acest an, societatea comercială are contracte pentru reabilitarea sălii de sport de la Colegiul Economic Andrei Bârseanu, realizarea intervențiilor în vederea obținerii autorizațiilor ISU la colegiile Aprily Lajos, și Grigore Antipa, realizarea unor amenajări pentru persoanele cu dizabilități la mai multe clădiri aflate în proprietatea municipalității, dar și reparații la Cimitirul Șprenghi.

Fără rectificare pozitivă, Jula este dispus să facă noi concedieri

O parte importantă din cheltuielile firme din subordinea Consiliului Local merg spre salarii. Proiectul de buget prevede că acest tip de cheltuieli este acoperit pe perioada primelor şapte luni ale anului, iar pentru restul va fi nevoie, fie de mai multe contracte de construcţii, fie de rectificare bugetară.

 „Bugetul s-a realizat ţinând cont de nivelul veniturilor înregistrate în anul 2021 ca urmare a limitărilor impuse de legislația în vigoare, respectiv că societatea nu și-a realizat veniturile bugetare (peste 90%). Ca atare, suntem în situația în care bugetul prezentat nu poate ține cont de realitate. Vorbim de contracte de execuție de lucrări aflate în diverse faze de derulare sau în curs de semnare, vorbim despre un nivel al veniturilor din chirii care, în mod cert va crește semnificativ. Dat fiind acest context, considerăm că proiectul actual al Bugetului de Venituri și Cheltuieli va fi suficient pentru a asigura activitatea pe o perioadă de aproximativ 7 luni. În baza rezultatelor înregistrate pe parcursul anului, ne propunem rectificări pozitive necesare continuării activității”, arată managerul Sorin Jula, în documentaţia care însoţeşte proiectul de buget. 

În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, conducerea RIAL nu exclude un nou val de concedieri, după cele făcute înainte de Crăciun, de noua conducere a companiei, în frunte cu managerul Sorin Jula, dar şi o renegociere a Contractului Colectiv de Muncă.

De altfel, 20 de angajaţi sunt în preaviz în această perioadă, trei dintre ei fiind reprezentanţi ai salariaţilor. Este de aşteptat aşadar, ca în cazul unei renegocieri, angajaţii să fie reprezentaţi, de această dată, de persoane agreate de conducere. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Trending