Săceleanul Mircea Rusu este noul director al Teatrului Național București

Actorul săcelean Mircea Rusu, care de curând a primit și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Săcele, a fost numit în funcția de director general interimar al Teatrului Național „I.L. Caragiale din București”. Mandatul său este unul interimar până la organizarea unui concurs pe post şi vine în contextul în care ceilalţi doi directori care au ocupat această funcţie înaintea sa, respectiv actorii Ion caramitru şi Ioan Onisei, au încetat din viaţă în ultimul an.

Mircea Rusu a făcut parte şi până acum din conducerea Teatrului Naţional „I. L Caragiale” din Bucureşti, fiind din iunie 2019 și până în prezent director artistic.  Mircea Rusu s-a născut în 1954, în Săcele și a terminat cursurile Liceului Teoretic Săcele, actualul Liceu „George Moroianu”.

 

FOTO Mircea Rusu a devenit Cetățan de onoare al municipiului Săcele. Actorul, care conduce și unul dintre teatrele din București, a primit anul trecut și premiul UNITER

 

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1986, la clasa profesorului universitar Ion Cojar. A lucrat la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul Național Arad, Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște, Teatrul Levant, București, Teatrul Metropolis, București, Teatrul Bulandra, București, Teatrul Evreiesc de Stat, București și Teatrul Național București. A jucat în peste 15 filme și a mai multe producții de televiziune. În anul 2020 a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.