Connect with us

Cotidian

Şeful Serviciului de Administrare Pieţe, demis de primarul Coliban, în urma unui audit

Published

on

În urma rezultatului controlului început încă din septembrie anul trecut la Serviciul Public Administrare Pieţe și a unui auditul realizat tot în ultima parte a anului, primarul Allen Coliban l-a demis, în data de 31 ianuarie, pe șeful Serviciului. Această demitere vine şi în urma unui „comportament neadecvat” al şefului de serviciu, după cum reiese dintr-un comunicat transmis de Primăria Braşov. 

„Motivele acestei demiteri sunt multiple, de la nemulțumirile comercianților cu privire la condițiile din piețe, asta în condițiile în care acest serviciu a alocat numeroase fonduri pentru lucrări, la modul în care se face repartizarea tarabelor, comportamentul unor șefi de piețe, care se comportau ca niște adevărați vătafi, la lipsa de viziune în ceea ce privește adaptarea acestui tip de comerț la nevoile actuale ale brașovenilor și chiar un comportament neadecvat al șefului de serviciu, consum de alcool în timpul serviciului, absențe nemotivate și altele”, explică Primăria Braşov, într-un comunicat de presă. 

În urma controalelor și auditului efectuate în perioada septembrie – decembrie 2021, au fost identificate o serie de nereguli în ceea ce privește administrarea piețelor agroalimentare, cum ar fi:

  • condițiile oferite producătorilor erau foarte proaste, de exemplu, iarna, în majoritate piețelor, inclusiv cele acoperite, (cum ar Piața Dacia sau Bartolomeu), temperatura era identică cu cea de afară, deși anual se cheltuiau bani pe lucrări de reparații, în continuare plouă în piețele acoperite. Una dintre cauze calității acestor lucrări poate fi și faptul că toate lucrările erau executate de o singură firmă, aparținând unei rude a unui șef de piață;
  • documentațiile pentru achiziția acestor lucrări nu erau întocmite conform prevederilor din Legea achizițiilor publice;
  • atribuirea locurilor din piețe nu se făcea cu respectarea prevederilor Codului administrativ, ceea ce avea ca efect favorizarea unora dintre comercianți;
  • comportamentul unora dintre șefii de piață față de producători era una incorectă, cei din urmă comportându-se ca niște ,,adevărați vătafi”;
  • la nivelul acestui serviciu nu există o viziune cu privire la modernizarea acestui tip de comerț, astfel încât atât producătorii, cât și brașovenii să fie interesați să vină în piețe;
  • mulți dintre șefii de piață s-au plâns de faptul că nu au găsit sprijin, din partea conducerii serviciului, în rezolvarea unor probleme apărute la nivelul administrării fiecărei piețe.

Pe lângă aceste probleme s-au constatat și încălcări, de către directorului serviciului, a prevederilor legale cu privire la activitatea la locul de muncă, prevăzute, inclusiv, în regulamentul intern, cum ar fi: părăsirea locului de muncă sau plecarea din instituție fără motive temeinice și fără aprobarea șefilor ierarhici; absența nemotivată de la locul de muncă; prezența la serviciu în stare de ebrietate/sub influența alcoolului și refuzul de a fi testat cu aparatul etilotest; pontarea prezenței la serviciu în anumite zile, fără a fi prezent, semnarea foii colective de prezență în calitate director și încasarea salariului corespunzător acestor zile; nerespectarea obligațiilor din fișa postului; neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.

În urma încălcării acestor obligații, primarul Allen Coliban a luat decizia, în data de 31 ianuarie, a demiterii directorului Serviciului de Administrare Piețe, începând cu data de 7 februarie.

Municipalitatea va demara un concurs pentru ocuparea acestui post, obiectivul principal fiind de a atrage un manager care să aibă capacitatea de a gestiona și dezvolta această activitate.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Cotidian

Să fie doar vina controlorilor RATBV? Primăria Brașov ia în calcul să renunțe la ei. Mai trebuie rezolvată o problemă: validatoarele

Published

on

Controlorii RATBV au intrat în colimatorul Primăriei Brașov. În ultima ședință de plen a Consiliului Local Brașov, primarul Brașovului, George Scripcaru, a reclamat lipsa lor de eficiență, afirmând că a făcut o analiză din care a rezultat că, pentru o anumită perioadă, pentru plata salariilor celor 60 de controlori, RATBV a cheltuit suma de 4 milioane de lei, iar suma încasată din amenzile aplicate de aceștia a fost de 200.000 de lei.

Analiza a fost prezentată de edil în contextul în care aleșilor locali brașoveni li s-a cerut votul pentru un proiect de hotărâre care prevede că polițiștii locali îi pot însoți pe controlori în autobuze. Aceasta ar fi o măsură prin care municipalitatea speră să reducă numărul celor care folosesc transportul în comun fără a avea un tichet de călătorie valabil. În plus, edilul a dat de înțeles că în viitor s-ar putea renunța la controlori, iar verificarea călătorilor ar urma să fie făcută doar de agenții Poliției Locale.

Validatoarele nefuncționale, un subiect ignorat

Însă, în aceeași ședință, edilul nu s-a referit la o altă problemă a operatorului metropolitan de transport în comun: validatoarele nefuncționale. Este o problemă veche, apărută odată cu implementarea sistemului informatizat al RATBV și amplificată în ultimii ani, de când a apărut și criza cipurilor.

Călători de bună credință, transformați fără voia lor în „blatiști”

În teorie, când un călător de bună credință urcă în autobuz, merge la primul validator pentru a scana cardul. În practică, destul de frecvent, călătorii fac ture de autobuz căutând un validator funcțional. După o perioadă ei se lasă păgubași și dau resemnați din umeri.

De exemplu, doar sâmbătă au fost probleme pe autobuze care circulau linia 37, 9 sau 220. Duminică, validatoarele au clacat pe un autobuz care circula pe linia 210, iar luni erau probleme similare într-un autobuz de pe linia 23.

Astfel de probleme afectează încasările operatorului, dar și monitorizarea graficului de încărcare. Ba mai mult, dacă validatoarele nu merg pe liniile metropolitane, sunt bune de plată primăriile, care trebuie să acopere din bugetul propriu cheltuielile aferente transportului în comun. În plus, supărător pentru RATBV este că din cauza acestor defecțiuni, numeroși călători de bună credință devin, fără voia lor, „blatiști”.

Controlorii raportează mai departe problemele

Defecțiunile la validatoare sunt aduse la cunoștința șoferilor de către călători. De asemenea, controlorii notează conștiincios defecțiunile, pentru a le raporta mai departe, în speranța că problema se va rezolva.

Din păcate, măsuri pentru rezolvarea problemelor sunt luate, cel puțin din declarațiile oficialilor, de mulți, ani, dar fără succes. De fiecare dată când le-a fost prezentată această problemă, reprezentanții RATBV anunțau că urmează achiziții sau că vor fi implementate proiecte. Rezultatele se lasă, însă, așteptate.

Continue Reading

Trending