Ramai la curent!

Educație

Sportul poate deveni probă la Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a

Publicat

in

Sportul ar putea ajunge să fie probă la Evaluarea Națională, dar și la Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, potrivit unui proiect legislativ depus la Senat de 31 de senatori PSD și de un singur senator PNL, președinta Comisiei pentru Învățământ, Monica Anisie, fost ministru al Educației.

Mai exact, la Evaluarea Națională de la sfârșitul casei a VIII-a se va introduce „o probă practică a deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere prevăzută de programa școlară, susținută în timpul anului școlar”.

La Evaluarea Națională de la clasa a VI-a se introduc „două probe de evaluare a competențelor privind stilul de viață activ” astfel:

  • “o probă practică pentru evaluarea deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere, prevăzută de programa școlară
  • o proba teoretică pentru evaluarea cunoștiințelor de igienă personală, nutriție, fair-play”.

Nu în ultimul rând, la evaluările naționale de la clasele a II-a și a IV-a se introduce „o evaluare la nivel național a competențelor privind stilul de viață activ, dobândite în ciclul primar, în concordanță cu programele școlare”.

Inițiatorii citează un studiu european în nota de fundamentare: „Mai mult de 63 la sută dintre români nu practică niciodată niciun tip de activitate sportivă și doar 5 din 100 de persoane merg la o sală de sport, potrivit unui studiu Eurobarometru, al Parlamentului European”.

„În România, doar 35 la sută dintre cei care practică o forma de exerciții fizice o fac în mod conștient pentru sănătate”, mai scrie în nota de fundamentare.

„Privind la nivel de țară, respondenții care au mai multe șanse să stea așezați timp de 2 ore și jumătate pe zi sau mai puțin sunt in Romania (31%), urmați de cei din Portugalia (23%), Cipru și Polonia (ambele cu 22%)”, se arată în studiu.

Inițiatorii mai spun, în motivare, despre orele de sport de la școală, că acestea „contribuie nu numai la buna condiție fizică și sănătatea elevilor, dar, de asemenea, ajută tinerii să facă și să înțeleagă mai bine activitatea fizică, cu repercusiuni pozitive pentru întreaga lor viață. Cu atât mai mult, educația fizică din școală determină transferul unor cunoștiințe și deprinderi ca spiritul de echipă, fair-play-ul, cultivă respectul, conștientizarea socială și asupra propriului corp, oferă o înțelegere generală a regulilor jocului, noțiuni pe care elevii le pot folosi ulterior mai prompt la alte discipline școlare sau în situații de viață”.

Amintim că articolul 74 din Legea Educației mai prevede, de 10 ani, următoarele probe pentru Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a, dar care nu au fost aplicate niciodată, fiind prorogate:

  • o probă scrisă transdisciplinară la matematică și științe
  • o probă scrisă la o limbă de circulație internațională
  • o probă orală transdisciplinară de evaluare a competențelor civice și sociale

Mai jos, modificările legislative prevăzute în proiectul de lege de la Senat:

“1. Articolul 74, alineat (2), se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) La finalul clasei a II-a, fiecare școală, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, organizează și realizează evaluarea competențelor fundamentale: scris-citit și matematică, competențe privind stilul de viață activ. Rezultatele evaluărilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor. Rezultatele evaluării șu planurile individualizate se comunică părinților elevilor și constituie documente din portofoliul educațional al elevilor.2. Articolul 74, alineat (3), se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) La finalul clasei a IV-a, Ministerul Educației Naționale realizează, prin eșantionare pentru diagnoza sistemului de învățământ la nivel primar:

(3.1) o evaluare la nivel național a competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar, după modelul testării internaționale;

(3.2) o evaluare la nivel național a competențelor privind stilul de viață activ, dobândite în ciclul primar, în concordanță cu programele școlare.

3. Articolul 74, alineat (4), se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) La finalul clasei a VI-a, toate școlile, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, organizează și realizează evaluarea elevilor prin:

(4.1) două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe. Proba de limbă și comunicare va cuprinde limba română și limba modernă I, iar pentru elevii din clasele cu predare în limbile minorităților naționale, și limba maternă.

(4.2) două probe de evaluare a competențelor privind stilul de viață activ.

a) probă practică pentru evaluarea deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere, prevăzută de programa școlară

b) proba teoretică pentru evaluarea cunoștiințelor de igienă personală, nutriție, fair-play.

(…)

4. Articolul 74, alineat (5), se modifică și va avea următorul cuprins:

(5) La finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, se realizează o evaluare națională obligatorie a tuturor absolvenților. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaționale. Evaluarea se realizează prin următoarele probe:

a) o probă scrisă la limba și literatura română;

b) o probă scrisă la limba maternă;

c) o probă scrisă transdisciplinară la matematică și științe;

d) o probă scrisă la o limbă de circulație internațională;

e) o probă practică de utilizare a calculatorului, susținută în timpul anului ;

f) o probă practică a deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere prevăzută de programa școlară, susținută în timpul anului școlar;

g) o probă orală transdisciplinară de evaluare a competențelor civice și sociale, susținută în timpul anului.”

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Educație

Profesorii din Brașov se reunesc pentru combaterea abandonului școlar la conferința „Arhitectura Școlilor Active”. AGENDA EVENIMENTULUI

Zeci de profesori din Brașov participă în 26 aprilie la conferința „Arhitectura Școlilor Active”, unde sunt discutate soluții pentru reducerea abandonului școlar și sprijinirea elevilor din medii vulnerabile.

Publicat

in

Peste 70 de cadre didactice din Brașov sunt așteptate pe 26 aprilie, la Hotel Aro Palace, la conferința „Arhitectura Școlilor Active”, un eveniment dedicat găsirii de soluții concrete pentru prevenirea abandonului școlar.

Inițiativa vine din partea Fundației Comunitare Brașov, cu sprijinul Țiriac International Foundation și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov (IȘJ). Conferința face parte din programul „Fondul Școlilor Active”, care urmărește dezvoltarea unor medii educaționale incluzive, în care copiii sunt implicați activ în procesul de învățare.

Organizatorii spun că evenimentul vine într-un context îngrijorător, în care rata abandonului școlar timpuriu în România se situează la aproximativ 16–17%, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Organizatorii propun astfel o abordare integrată, bazată pe metode moderne de predare, activități interactive și implicarea familiei în educație.

Agenda evenimentului include ateliere de literație, numerație și dezvoltare cognitivă, susținute de specialiști din domeniu și se va încheia cu Gala Școlilor Active, unde vor fi premiate inițiativele locale din unități de învățământ implicate deja în program.

Program implementat în mai multe școli din mediul rural

În ultimul an, proiectul a fost implementat în mai multe școli din mediul rural, beneficiind sute de elevi și zeci de profesori, prin activități remediale, mentorat și implicarea părinților în viața școlară.

În prima ediție Start-up a programului Fondul Școlilor Active au fost implementate 5 proiecte în școlile din Budila, Augustin, Racoș, Crizbav și Școala nr. 1 Râșnov, beneficiarii fiind 395 de copii. 

În a doua etapă a programului, cea de intervenție intensivă și structurată, în faza de Follow-Up sunt în implementare 3 proiecte în școlile din Budila, Racoș și Crizbav. În cadrul acestei intervenții, cei 32 de profesori au participat la 4 formări: literație, numerație, metoda Feuerstein și Cercul Siguranței și au beneficiat de mentorat integrat privind susținerea și asigurarea unui cadru de dezvoltare adaptat pentru cei 105 copii implicați în program.

În perioada noiembrie 2025 – februarie 2026, acești copii au participat fiecare la minimum 66 de ore remediale, de sport și de dezvoltare cognitivă. De asemenea, părinții lor au avut posibilitatea de a participa la Școala Părinților, pentru a-și dezvolta competențele de parenting, de susținere emoțională și pentru a construi un parteneriat valoros cu școala.

De asemenea, în prezent, sunt în implementare, în a doua ediție Start Up încă 3 proiecte în școlile din Hoghiz, Ormeniș și Apața.

Citește mai departe

Educație

Cursuri feroviare cu practică și echipamente moderne. Cât costă și cât durează să devii mecanic de locomotivă, impiegat sau acar în 2026

CENAFER pregătește o nouă sesiune de cursuri pentru meserii feroviare, cu admitere și examene desfășurate online. Candidații vor beneficia de formare practică, inclusiv cu echipamente moderne, într-un domeniu tot mai căutat.

Publicat

in

Cei care își doresc o carieră în domeniul feroviar au, în curând, o nouă oportunitate, respectiv cursurile organizate de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER.). Acestea ar urma să înceapă luna viitoare, iar procesul de admitere vine cu schimbări importante, anunță organizatorii.

CENAFER a publicat deja tematica și bibliografia pentru programele de calificare, care vizează mai multe meserii esențiale precum mecanic de locomotivă, șef de tren, impiegat de mișcare sau acar. Candidații mai au timp să se pregătească până la examenul de admitere, programat, cel mai probabil, în luna mai. Până atunci, organizatorii cursurilor testează aplicația online care va fi utilizată pentru accesul la examen.

Noutății în admiterea la cursurile CENAFER

O noutate majoră în acest an este digitalizarea aproape completă a procesului. Înscrierea, depunerea documentelor și plata taxei de 100 de lei se vor face exclusiv online, printr-o platformă dedicată. Inclusiv examenul de admitere va fi susținut online, la disciplinele Matematică, Fizică și Limba Română, la nivel de gimnaziu și început de liceu.

După promovarea examenului, cursanții vor urma un program de formare de aproximativ nouă luni, care include atât pregătire teoretică și practică, cât și un stagiu în producție la operatori feroviari. În plus, costurile cursurilor vor putea fi achitate în rate, o facilitate menită să atragă mai mulți candidați.

Un alt element de noutate este introducerea unui echipament modern de instruire, furnizat de o companie americană, care va permite viitorilor mecanici de locomotivă să exerseze în condiții apropiate de cele reale.

Programele de calificare profesională organizate de CENAFER, nivelurile de calificare, durata și tarifele acestora

Sursa: Club Feroviar

Citește mai departe

Educație

„Zbor Meets Basketball”: Sportivi și specialiști din Federația Română de Baschet, față în față cu tinerii din Brașov

Tinerii din Brașov sunt invitați la un eveniment dedicat baschetului, unde pot întâlni sportivi profesioniști și specialiști din domeniu. „Zbor Meets Basketball” promite povești reale, inspirație și acces direct la culisele sportului de performanță.

Publicat

in

         Zbor Hub Brașov, spațiul de explorat dedicat tinerilor brașoveni, organizează vineri un eveniment dedicat pasionaților de baschet și tinerilor interesați de sportul de performanță. Numită „Zbor Meets Basketball”, activitatea aduce în prim-plan sportivi profesioniști și specialiști din culisele performanței, într-o întâlnire menită să inspire și să conecteze comunitatea locală a tinerilor din Brașov.

        Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu sportivi de la CSM Corona Brașov, în cadrul unei sesiuni de tip Meet & Greet, unde vor putea afla detalii despre viața de sportiv profesionist, antrenamentele zilnice și provocările competițiilor.

        Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este sesiunea „Meet The Pro’s”, unde invitați din cadrul Federației Române de Baschet vor împărtăși experiențe din cariera lor. Printre aceștia se numără Sarah Dumitrescu, fostă jucătoare în NCAA și Euroligă, în prezent coordonatoarea proiectului „Her World Her Rules”, dedicat fetelor care vor să descopere baschetul, Toni Pavel, component al lotului național de 3×3, și Alex Cîrciu, triplu campion național la atletism, specialist în marketing sportiv și doctor în domeniul sportului.

        Discuțiile vor aborda teme precum drumul către performanță, disciplina necesară în sport, dar și oportunitățile și provocările întâlnite de-a lungul carierei.

        Evenimentul este deschis tinerilor interesați de sport, dezvoltare personală și implicare în comunitate, dar și tuturor celor care își doresc să descopere oportunități de învățare din experiențele unor profesioniști.

        Participarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate prin aplicația Zbor. Cei care vor veni la acest eveniment vor beneficia și de invitații la meciul de baschet dintre CSM Corona Brașov și CSU Sibiu, programat sâmbătă.

        Citește mai departe

        Trending