Ramai la curent!

Investitii

Un fel de Waze făcut de statul român: CNAIR vrea ca şoferii să raporteze direct unde sunt probleme pe drumuri şi autostrăzi

Publicat

in

Șoferii din România ar putea să aibă acces în scurt timp la un serviciu public prin care să raporteze locurile de pe autostrăzi sau drumuri unde sunt probleme, precum gropi, marcaje lipsă, parapete stricate, lucrări, obstacole sau pericole, după cum a aflat HotNews.ro. „Ideea e bună”, apreciază Asociația Pro Infrastructura, însă totul ține de cât de deștept va fi implementată: „Riscul de a sifona niște bani e mare”.

Autoritățile de la Drumuri au fost de curând mandatate printr-un nou act normativ să pună bazele unui „sistem național pentru raportarea voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumurilor” prin care să colecteze raportări privind problemele și obstacolele întâmpinate.

Ordonanța Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, publicată în Monitorul Oficial din 28 ianuarie:
  • „Administratorul punctului național de acces (…) realizează un sistem național pentru raportarea voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumurilor, pentru a facilita colectarea detaliilor privind evenimentele transmise de utilizatorii drumurilor și de vehicule și a oricăror altor informații legate de siguranță care sunt percepute de cel care informează ca fiind un pericol real sau potențial pentru siguranța infrastructurii rutiere.”

Compania de Drumuri prin CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică) este cea care operează Punctul National de Acces, un sistem de raportare al problemelor de pe drumuri. Serviciul însă este mai degrabă unul cu acces restrâns, disponibil pentru înregistrare doar companiilor (precum cele de transport) sau autorităților locale.

Într-un răspuns oficial transmis la solicitarea HotNews.ro, CNAIR anunță că vede noul „sistem național pentru raportarea voluntară” mai degrabă ca o „nouă aplicație ce trebuie dezvoltată”.

Surse apropiate situației au explicat pentru HotNews.ro că practic șoferii români ar putea avea la dispoziție o aplicație dedicată accesibilă și de pe telefon prin care să poată raporta problemele de pe drumuri. În baza celor semnalate, șoferi ar putea primi confirmări oficiale, iar sesizările ar urma să fie trimise spre rezolvare către autoritatea sau direcția responsabilă de respectivul sector de drum.

Ce fel de probleme de drumuri pot fi raportate

Printre problemele ce ar putea fi raportate ar fi carosabil deteriorat, marcaje sau semnale lipsă, drumuri cu acces îngreunat din cauza condițiilor meteo, zone de accident nesecurizate, zone cu vizibilitate reduse, vehicule pe contrasens, blocaje sau obstacole, precum și zonele cu lucrări rutiere de scurtă durată.

Momentan planul e ca viitorul serviciu de raportare disponibil oricărui șofer de care se va ocupa CNAIR prin CESTRIN să fie destinat rețelei de autostrăzi și drumuri naționale (peste 17.000 de km), însă el ar putea fi extins și la drumuri județene și locale prin încheierea unor parteneriate cu autoritățile locale astfel încât o sesizare de la un șofer aflat pe un drum județean să fie redirecționată automat către administratorul de drum potrivit, CJ sau primărie.

Asociaţia Pro Infrastructura: Ideea este bună dar riscul să faci o treabă de mântuială este mare

„Riscul să faci o chestie de mântuială e mare, să se mai cheltuie niște bani și să nu rămână nimic util în urmă. Ideea în sine e bună, dar trebuie aplicată cum trebuie și nu e atât de simplu cum pare la prima vedere. Nu munca pe termen scurt e cea mai complicată, ci e un proiect pe termen lung, cu o implicare reală dacă vrei să fie cu adevărat utilă”, spune Ionuţ Ciurea, directorul executiv al Asociaţiei Pro Infrastructura

Potrivit acestuia, ca să fie un serviciu cu adevărat util dincolo de raportarea problemelor trebuie pus mare accent și pe rezolvarea lor, să simtă șoferii că ceea ce raportează chiar se remediază.

Pe de altă parte, reprezentantul Pro Infrastructura sugerează că „o scurtătură” pentru autorități în a obține rapid date cu problemele existente de pe rețeaua de drumuri ar putea fi realizarea unui modul de integrare cu serviciile Waze.

„Oamenii folosesc deja Waze pe scară largă. Poți face un parteneriat să obții foarte multe date direct de acolo. Waze-ul este foarte popular în România, sunt deja acolo suficiente alerte cu gropi și probleme. Colaborarea cu Waze-ul ar fi utilă și la popularizare, să apelezi la comunitatea Waze. Le poți face pe amândouă până la urmă, nu exclude una pe cealaltă”, spune Ciurea.

Sursa: Hotnews.ro

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Cu bani privați: Secția de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov se mută în Staționarul Tractorul. Cu bani publici: Clădirea în care funcționează acum Oncologia intră în reabilitare

Publicat

in

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi mutată din corpul B al Pavilionului Mârzescu în Staționarul Tractorul. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Metropolis, din banii strânși inițial din donații pentru renovarea spațiilor din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, unde funționează în prezent „Oncologia”, proiect din care fundația s-a retras la începutul lunii februarie, după ce Consiliul Județean Brașov a anunțat că va reabilita întreaga clădire.

Pentru amenajarea Secției de Oncologie din Staționarul Tractorul, Fundația Metroplis are disponibilă, în prezent, suma de 565.000 de euro.

„Propunerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este mutarea întregii activități de oncologie într-un alt spațiu – Pavilionul Tractorul – și reorganizarea completă a modului în care sunt tratați pacienții oncologici. Practic, nu mai vorbim doar despre niște saloane renovate, ci despre un model de tip «holding clinic și paraclinic», în care pacientul are acces, în același loc, la secție cu paturi, spitalizare de zi, ambulatoriu, farmacie, laborator clinic, radiologie și, foarte important, un compartiment de paliație, atât de necesar. Proiectul este însă mai mare decât cel de la Mârzescu. Mult mai mare. Și mai scump. Cu banii pe care îi avem nu putem moderniza toată secția. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul comunității din Brașov și al mediului de business local”, a declarat președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc.

Clădirea Staționarului Tractorul este în proprietatea Municipiului Brașov, iar reprezentantul Fundației Metropolis a menționat că „echipa Fundației Metropolis a avut o întâlnire cu primarul Brașovului, George Scripcaru. Discuția a fost clară și directă, iar deschiderea pentru acest proiect există”.

În Staționarul Tractorul, pacienții cu afecțiuni oncologici vor avea acces și la alte specialități și vor beneficia de un suport medical mai complex decât au în prezent – medicină internă, ATI, investigații – fără ca pacientul să mai fie plimbat între clădiri sau chiar între spitale, așa cum se întâmplă acum.  

Inițiativa Metroplis rezolvă o problemă a Consiliului Județean Brașov

Proiectul Fundației Metropolis completează planurile Consiliului Județean Brașov, care urmează să reabiliteze Corpul B din Pavilionul Mârzescu. De altfel, administrația județeană brașoveană a anunțat că ministrul Dezvoltării, ministrul Cseke Attila, a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026 care prevede includerea proiectului „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă” în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Lucrările la Corpul B al Pavilionului Mârzescu sunt estimate la 60.172.218 lei (cu TVA), iar durata de realizare în cazul fiecărui obiectiv este de 24 luni.

În prezent, în Corpul B al Pavilionului Mârzescu funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dar și spații ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. În momentul începerii lucrărilor de reabilitare cele două unități medicale trebuie să elibereze spațiile, iar proiectul Fundației Metroplis rezolvă problema eliberării etajului ocupat de Oncologie.

Citește mai departe

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest an către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional[.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending