FOTO Maternitatea Brașov își modernizează și corpul nou. „La final vom putea afirma cu certitudine că este cea mai modernă maternitate publică din ţară”

Corpul nou al Maternităţii Braşov a intrat într-un amplu proces de reabilitare şi eficientizare energetică. Lucrările se desfășoară în cadru unui proiect de modernizare, dotare și eficientizare energetică a imobilului, care presupune o investiție în valoare totală de 26.552.919,96 lei. Proiectul este implementat de Consiliul Județean Brașov, cu fonduri accesate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea corpului nou al Maternității din Brașov a fost dat încă din 20 decembrie. Intervențiile sunt realizate de Electroprecizia AG, care a realizat organizarea de şantier şi a început lucrările interioare în partea superioară a clădirii, respectiv la mansardă şi la etajul VII – primele spaţii pe care conducerea Maternităţii le-a putut elibera şi pune la dispoziţia antreprenorului. Şantierul urmează să se extindă la etajele VI şi V, care au fost predate constructorului pe 5 martie, iar restul imobilului şi corpul care face legătura cu clădirea veche a Maternităţii vor intra în reabilitare totală după data de 7 mai.  

„În primă fază se lucrează la interior, începând cu etajele superioare, deoarece clădirea n-a putut fi predată integral constructorului, din nevoia asigurării fluxurilor separate pentru pacientele COVID. Am analizat graficul de execuţie şi am convingerea că termenele asumate de firma constructoare, respectiv 1 octombrie 2022 pentru funcţionalizarea blocurilor operatorii, 1 ianuarie 2023 pentru finalizarea întregii clădiri pe interior şi luna iunie 2023 pentru încheierea tuturor lucrărilor, vor fi respectate. Mă bucur că lucrările avansează şi că acest imobil şi clădirea de legătură vor fi reabilitate total şi eficientizate energetic, urmând să dispună de dotări de ultimă generaţie. Deja pereţii au fost decopertaţi şi tot ceea ce înseamnă reţele şi instalaţii interioare sunt înlocuite cu sisteme moderne, care asigură un consum redus de energie”, a spus preşedintele CJ Braşov Adrian-Ioan Veştea, care la sfârșitul săptămânii a făcut o vizită pe șantier. 

 

Lucrările prevăzute în contract includ izolarea termică a fațadei, termo-hidroizolarea terasei, înlocuirea instalației de încălzire și reabilitarea sistemului de furnizare a apei calde, montarea de panouri solare și pompe de căldură, modernizarea sistemelor de climatizare și de ventilare mecanică, modernizarea instalațiilor de iluminat, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate, reparații la elementele fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și la acoperișul tip terasă, recompartimentări interioare, refacerea trotuarelor, construcţia de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, precum și lucrările necesare obținerii avizului de securitate la incendiu. 

Clădirea va fi reglată în mod automatizat din punctul de vedere al consumului de energie electrică şi termică, urmând să fie dotată cu un sistem de control computerizat BMS (Building Management System), care va asigura optimizarea consumurilor la utilităţi. Ea va dispune de două lifturi exterioare, iar la geamuri vor fi montate jaluzele acţionate electric în funcţie de lumina şi căldura de afară. De asemenea, saloanele şi toate spaţiile medicale şi nemedicale vor fi refăcute şi dotate cu instalaţii sanitare noi.

„La finele acestui proiect vom putea afirma cu certitudine că Braşovul dispune de cea mai modernă maternitate publică din ţară”, a concluzionat preşedintele CJ Braşov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.