Connect with us

Cotidian

Garda de Mediu: 83 de piromani dau foc câmpurilor din România, în fiecare zi

Published

on

Garda de Mediu avertizează, luni, că fenomenul arderilor de vegetaţie uscată a atins o amploare fără precedent în ultimii 5 ani, zilnic fiind înregistrate 83 de astfel de incendii.

”În fiecare zi din 2022, 83 de persoane din România au dat foc unui câmp, pentru a scăpa de vegetaţie. Fenomenul arderilor ilegale de vegetaţie şi de mirişti, din acest an, are cea mai mare amploare din ultimii cinci ani, ajungând la 6.028 de arderi de vegetaţie uscată în doar două luni şi jumătate, conform datelor statistice furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), la solicitarea Gărzii Naţionale de Mediu (GNM)”, a transmis, luni,Garda de Mediu, într-un comunicat.  

Sursa citată a precizat că, în primele 73 de zile ale acestui an, în perioada 1 ianuarie – 14 martie, au fost înregistrate 6.028 de arderi ilegale de vegetaţie şi mirişti, de 3,7 ori mai multe decât în perioada similară a anului anterior.  

De asemenea, potrivit ISU, în intervalul 1-14 martie 2022 s-a constatat o creştere semnificativă a intervenţiilor la arderile necontrolate (1.211 incendii), care au afectat o suprafaţă de aproximativ 4.630 ha de teren, peste 4 ha fond forestier şi 19 ha litieră. 

Totodată, au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti.  

”Trebuie să stopăm fenomenul arderilor ilegale de vegetaţie şi mirişti. În ciuda interdicţiei şi a controalelor regulate ale Gărzii de Mediu, în anumite regiuni acest fenomen continuă să fie o practică zilnică. Arderile necontrolate nu doar poluează aerul, dar afectează sănătatea umană şi au un efect negativ şi asupra solului. Astfel am decis majorarea amenzilor contravenţionale pentru arderea miriştilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase. Noile amenzi vor fi cuprinse între 7.500 şi 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice amenda va fi între 50.000 şi 100.000 lei. Am semnat proiectul ordonanţei de urgenţă si sper ca în cel mai scurt timp posibil să fie adoptat”, a declarat Ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna. 

Conform situaţiei operative transmise de ISU, evoluţia incendiilor la mirişti, resturi vegetale de pe terenurile arabile şi la pajiştile permanente, în perioada 2017-2021, a fluctuat între 22 de incendieri / zi şi 46 / zi.  

”Nivelul atins în acest an de practica incendierii terenurilor este extrem de periculos, iar această iresponsabilitate a dus deja la două pierderi de vieţi omeneşti, în judeţele Argeş şi Buzău şi la arsuri grave, în cazul unor persoane din Argeş şi Maramureş, doar în primele două luni şi jumătate ale acestui an, conform informaţiilor transmise de ISU. Facem apel la oameni, să înţeleagă că prin aceste incendieri îşi pun în pericol viaţa sau sănătatea proprie şi a întregilor comunităţi din zonă. De cele mai multe ori, cei care recurg la astfel de practici sunt proprietarii sau deţinătorii terenurilor respective, oameni de la sate, de multe ori în vârstă şi cu venituri modeste, pentru care amenzile în astfel de cazuri sunt imposibil de achitat, iar pierderile pot fi irecuperabile”, avertizează Marioara Artemis Gătej, Comisar General al GNM. 

În prezent, nerespectarea obligaţiei proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă intră sub incidenţa OUG 195/2005 privind protecţia mediului şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei, pentru persoane fizice şi între 25.000 şi 50.000 de lei, pentru persoane juridice. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Școlile din Brașov, tot mai nesigure. Posturile sunt blocate, iar unii consilieri locali propun „Planul B”

Published

on

Siguranța în școlile din municipiul Brașov a fost subiect de dezbatere în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Principala problemă ridicată de aleși a fost că în unitățile de învățământ intră persoane neautorizate, iar capacitatea de reacție a unităților de învățământ este limitată. Cauza este criza de personal, au spus mai mulți consilieri locali, care au prezentat mai multe incidente din școli. De asemenea, ei au amintit că angajările sunt blocate și au propus externalizarea serviciului de pază, adică semnarea unor contracte cu firmele de specialitate.

Un tânăr s-a plimbat nestingherit prin Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

Astfel, consilierul local PMP Marius Neculaescu a declarat prezentat un incident de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde fiica lui este elevă.

„Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat în școală la ora 8 dimineața și s-a așezat într-o clasă, într-o bancă. Elevii credeau că este un suplinitor. Când a intrat profesoara în clasă, el a spus că a fost înscris în clasa a XII-a F și nu a putut să vină până acum. Profesoara i-a spus că este clasa pe care o caută, iar el a plecat. A mers în alte clase. La clasa a VI-a și-a făcut poze cu elevii. Timp de două ore s-a plimbat prin liceu. Într-un final, s-a întâlnit cu directorul. După aproximativ două ore a venit jandarmeria, care nu a intrat în școală. Poarta a fost închisă, dar tânărul a sărit gardul și a fugit și nu știu dacă a fost găsit”, a povestit alesul local.
El a mai spus că problema este că, „dacă vrei să intri în școlile din Brașov, o faci. La «Meșotă» e o doamnă în vârstă care spune că îi este frig și nu poate sta la poartă”.

Pe de altă parte, el a recomandat organizarea unei campanii de informare, prin care elevilor să li se explice faptul că pot suna la numărul unic de urgență 112, nu să aștepte să vină o profesoară pentru a rezolva problema.

Școala Gimnazială nr. 19, într-o zonă cu mari probleme

Nici la Școala Gimnazială nr. 19 din Brașov situația nu este mai bună. Această unitate este la mică distanță de zona fostului magazin Rapid de pe Bulevardul Gării, unde, frecvent, forțele de ordine au probleme cu oamenii străzii sau cu alte persoane dubioase.

„În Școala Gimnazială nr. 19 au intrat persoane străine. Direcțiunea a acționat rapid și nu au fost incidente. Acolo sunt 1.254 de elevi, care învață în trei schimburi. La sfârșitul anului trecut a demisonat portarul a demisionat, iar acum este un singur paznic, pentru că angajările sunt blocate”, a declarat consilierul local Ioana Henegar (PSD).

Ea a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru bugetarea postului rămas vacant la finalul anului trecut.

Problema siguranței în școli a fost ridicată și de conducerea Colegiului Tehnic Răduleț.

„Am vorbit cu directorul acestei școli. Acesta mi-a spus că posturile sunt blocate, dar poate externalizăm acest serviciu. Sunt mai multe intrări în școli, iar un paznic nu poate fi și portar”, a declarat consilierul local Cristina Timariu (PNL)

Continue Reading

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Trending