Connect with us

Fapt divers

Grav accident la Promo Rally Challenge Brașov. Un spectator a fost omorât de un Lamborghini ieșit în decor

Published

on

Un spectator a fost grav rănit, duminică, în timpul unei competiţii automobilistice care se desfăşoară pe centura ocolitoare a municipiului Braşov. La faţa locului au fost trimişi paramedicii, care au făcut manevrele de resuscitare, însă acestea nu au reuşit, fiind declarat decesul. Bărbatul de 21 de ani a fost lovit după ce şoferul unui Lamborghini Huracan a pierdut controlul volanului după linia de sosire, ieşind în decor.

Biroul de presă al organizatorului competiţiei – Promo Racing powered by WRT-Parts & TELL Security Systems – anunţă, pe Facebook, că şoferul maşinii răsturnate conducea un Lamborghini Huracan şi a pierdut controlul volanului după linia de sosire, ieşind în decor, în timpul desfăşurării manşelor de calificare. 
 
„Impactul a fost atât de puternic, încât modelul italian a sărit peste o rigolă de pe marginea drumului, iar în timpul rostogolirii repetate, a lovit un cetăţean aflat pe margine, în câmpul de alături. Conducătorul auto este în stare de şoc dar conştient, organizatorul a intervenit în cel mai scurt timp posibil, cu modulele de descarcerare şi ambulanţă aflate la faţa locului, medicii de la faţa locului solicitând ajutor şi din partea ISU SMURD BRAŞOV”, anunţă organizatorii.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
 
Concursul automobilistic a fost organizat pe strada Trimisul Sec din municipiul Braşov. Cursa automobilistică dedicată piloţilor amatori este prima din acest an din Campionatul Promo Racing.
 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fapt divers

Accident tragic într-o pădure din județul Brașov. Echipele de intervenție nu au mai putut face nimic

Published

on

Salvatorii montani din Zărnești au avut parte, luni, de o misiune în care nu le-a rămas decât să constate decesul.

În jurul orei 16.30, ei au fost solicitați prin numărul unic de urgență 112 să intervină în zona Bârsa Groșetului – Pârâul lui Boboc, unde un lucrător forestier a suferit un accident.

„La intervenție au fost mobilizate în regim de urgență un echipaj terestru, precum și elicopterul din POA Brașov. Din păcate, la fața locului nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, fiind doar constatat decesul acesteia”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de organele de anchetă.

Continue Reading

Cotidian

Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container

Published

on

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.

Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.

Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.

De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.

Continue Reading

Fapt divers

Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism

Published

on

Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.

Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.

Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Continue Reading

Trending