Ramai la curent!

Stiri Brasov

Muzeul Amintirilor din Comunism va fi inaugurat la Braşov, pe 1 aprilie

Publicat

in

Povestea vieţii de zi cu zi a românilor care au trăit în deceniile de după Al Doilea Război Mondial şi până în 1989 va fi spusă de peste 100 de exponate la Muzeul Amintirilor din Comunism (MAdC), care va fi inaugurat la Braşov, în 1 aprilie. Muzeul este amenajat în fostul Hotel Capitol din centrul oraşului Braşov. Colecţia permanentă a MAdC va prezenta fotografii, obiecte şi mărturii care surprind latura personală şi completează datele istorice despre România sub regimul comunist, se arată într-un comunicat. 

„Fiecare aspect al vieţii cotidiene din comunism, de la cele mai mărunte gesturi si obiecte, la cele mai curajoase acţiuni, au conturat societatea în care trăim astăzi. Ne-am dorit ca muzeul să fie un spaţiu în care să găsim răspunsurile la toate întrebările pe care le pot avea cei născuţi după ’89 şi, în acelaşi timp, să reprezinte o legătură între generaţiile actuale şi cele de părinţi şi bunici, un gest care să aducă mai multă înţelegere şi apreciere”, a declarat Alina Beteringhe, antropolog şi fondatoare a spaţiului muzeal. 

Obiectele şi mărturiile ce vor fi expuse au fost colectate începând cu anul 2021 prin Campania #MAdCesidespretine. Printre acestea se numără atât piese de mobilier, care se regăseau în fiecare casă, precum recamierul sau bibliotecă cu bibelouri, cât şi obiecte casnice şi de decor, dar şi poveşti unice din viaţa oamenilor, cu situaţii neobişnuite, absurde sau comice. 

„Pregătim această deschidere încă din 2021. Amenajarea spaţiul muzeului s-a desfăşurat în paralel cu coordonarea a zeci de interviuri. Persoanele care au răspuns invitaţiei noastre de a dona obiecte şi amintiri, în cadrul campaniei #madcesidespretine, ne-au oferit ocazia să trăim odată cu ei momentele prin care au trecut. Sperăm ca emoţia să fie resimţită de toţi vizitatorii care ne trec pragul şi să reprezinte un impuls de a ne povesti la rândul lor experienţele personale”, a precizat, la rândul său, Ioana Bejan – Roată, antreprenor şi fondatoare a Muzeului Amintirilor din Comunism.

Muzeul este amenajat în fostul Hotel Capitol din centrul oraşului Braşov, o clădire reprezentativă pentru perioada comunistă, când aici a funcţionat un magazin. Spaţiul cultural va oferi, în aceeaşi clădire, o zonă expoziţională permanentă, o zonă dedicată expoziţiilor temporare, o cafenea care redă atmosfera perioadei comuniste prin selecţia de produse specifice epocii, precum şi un magazin cu suveniruri unicat, care va funcţiona în paralel şi online, pe site-ul www.madc.ro.

Prima expoziţie temporară a muzeului este dedicată colecţiei de reviste BD Historia – benzi desenate istorice. Revista, iniţiată de autorul şi profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu, adaptează momentele istorice sub forma de benzi grafice.

Totodată, muzeul va fi un punct de sprijin pentru organizaţiile non-guvernamentale, urmând ca spaţiul să poată fi exploatat în fiecare zi de luni pentru diverse activităţi culturale şi sociale organizate de ONG-urile din România. Pe lângă activitatea turistică pe care o va desfăşura, MAdC îsi propune să participe activ la implicarea si includerea copiilor din medii defavorizate în activităţi culturale si educaţionale, prin realizarea unor parteneriate strategice cu ONG-uri şi direcţii sociale.

Astfel, în cadrul muzeului se vor organiza tururi special pentru copii, precum şi diferite ateliere dedicate lor.

Muzeul Amintirilor din Comunism va putea fi vizitat de marţi până duminică, între orele 10,00 şi 18,00. Preţul biletelor va fi de 35 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru elevi /studenţi / pensionari.

Muzeul Amintirilor din Comunism este o întreprindere socială înfiinţată în cadrul proiectului „Acceleratorul de Întreprinderi Sociale”, co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 -2020, implementat de Fundaţia „Alături de Voi” România în parteneriat cu Fonduri-Structurale.ro.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Primaria Brașov a obținut banii europeni după ce a imbunătățit proiectul skate park-ului de la Fartec. Ce probleme avea proiectul inițial

Publicat

in

Primăria Brașov a obținut decontarea lucrărior la skate park-ul de la Fartec, după ce proiectul a fost corectat și îmbunătățit, astfel încât să fie eligibil prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027. Contractul de finanțare a fost semnat zilele trecute, iar din valoarea totală a proiectului, respectiv 21.181.011 lei, din care 19.469.002 lei este asistența nerambursabilă. Restul de 1.712.008,85 lei reprezintă valoarea neeligibilă, sumă acoperită din bugetul local. 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că finanțarea a fost obținută după ce au fost corectate greșelile proiectului inițial, pregătit înainte de anul 2024.

„Din păcate, în perioada anterioară s-au cheltuit bani de la bugetul local pentru un proiect realizat greșit. Am reușit însă să rezolvăm aceste probleme, să finalizăm proiectul și să depunem cererea pentru obținerea unei finanțări nerambursabile”, a declarat primarul Brașovului.

Taluzuri care nu susțineau terenul

Purtătotul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a declarat că o problemă a parcului inițial era legată de situația juridică a terenului. Mai exact, acesta a precizat că parcul se întindea pe o suprafață mai mare de teren, iar unele parcele nu erau incluse în documentele cadastrale.  

„Din punct de vedere tehnic au fost niște niște probleme legate de accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. Nu existau amenajări de tip «mama și copilul», iar realizarea unei astfel de amenajări ne-a ajutat și foarte mult să obținem finanțarea europeană. De asemenea, cea mai grea o problemă era legată de niște ziduri de sprijin. Inițial erau prevăzute niște taluzuri care care nu ar fi rezistat, astfel că au fost realizate alte amenajări. După ce au fost operatate modificările cadastrale și au fost actualizate documentațiile tehnice, a fost obținută o nouă autorizație de construire și au putut fi terminate lucrările”, a declarat Toarcea.

Skate-park-ul de la Fartec este amenajat sub cele două pasaje din zonă. Acesta inclide amenajări pentru practicarea sporturilor urbane, dar și zone de relaxare.

Citește mai departe

Cotidian

Restaurantul Panoramic, amendat de Garda de Mediu Brașov. Administratorii au primit și măsuri de remediere a deficiențelor

Publicat

in

Lipsa autorizației de mediu pentru funcționarea Restaurantului Panoramic a intrat în atenția Gărzii de Mediu Brașov, care zilele trecute a finalizat un control la agentul economic. În urma acestui control comisarii de mediu au aplicat o amendă și au dispus remedierea deficiențelor constatate.

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov a precizat că restaurantul a fost amendat pentru că nu a avut autorizația de mediu pentru funcționarea unității, dar și pentru faptul că nu a putut prezenta o convenție care să îi permită să folosească pentru aprovizionare și pentru transportul deșeurilor drumul care pornește din Valea Cetății.

„Având în vedere natura terenului, dar și regimul special de protecție, accesul trebuia reglementat printr-o convenție cu Agenția Națională pentru Arii Protejate din cadrul Direcției Județene de Mediu, Primăria Brașov și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Prin acest document ar fi trebuit să fie stabilit numărul de vehicule și graficul de circulație, astfel încât să nu fie afectată zona din punct de vedere al protecției mediului și al turismului. Neavând reglementată activitatea din punct de vedere al legislației de mediu și având în vedere că nu erau respectate condițiile impuse de legislație pentru activitatea într-o arie protejată, unitatea a fost amendată și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor, respectiv intrarea în legalitate prin obținerea tuturor documentelor necesare funcționării”, a declarat Mircea Paraschiv.

Pentru obținerea autorizației de mediu pentru funcționarea restaurantului deținut de omul de afaceri George Copos, solicitarea a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în 13 mai.

Citește mai departe

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Trending