„Piata producătorilor braşoveni“, la prima ediţie. Azi, la Piaţa Star cu brânzeturi, păstrăv şi produse tradiţionale

Brașovenii sunt invitați la primul târg al producătorilor locali organizat de Serviciul Public Administrare Piețe, pe platoul Pieței Agroalimentare Star, care va avea loc sâmbătă, 26 martie, începând cu ora 9.00.

Eveniment va aduce laolaltă 14 producători locali, atestați conform prevederilor în vigoare și sub controlul strict al medicilor DSVSA Brașov, care vor oferi brânzeturi, lactate, produse tradiționale din Bran, pâine cu maia și produse de patiserie sau păstrăv.

„Acest eveniment este doar primul dintr o serie de astfel de acțiuni care vor avea loc în Piața Star cu scopul de a revitaliza acest loc din inima orașului. De asemenea, face parte din strategia municipalității de a aduce piețele volante mai aproape de brașoveni, de a le duce ulterior și în cartiere, și de a promova produsele naturale și locale”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Produsele oferite sunt brânzeturi și lactate din lapte de bivoliță, brânzeturi și produse tradiţionale din Bran, brânzeturi maturate și lactate din lapte de vacă, pâine cu maia și produse de patiserie, păstrav somonat și produse din păstrăv, unturi de oleaginoase 100% naturale, uleiuri de seminţe presate la rece, suc de cătină, fructe de pădure și sucuri naturale, dulciuri și prăjituri artizanale, pălincă de fructe distilată tradițional, cosmetice naturale handmade.

Evenimentul face parte din strategia municipalității de reorganizare a activității din piețe și de deschidere a acestora în special către producătorii locali și către produsele autentice.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.