Primăria Brașov cumpără încă 10 tunuri de zăpadă pentru Poiana Brașov. Vor fi utile pe partea inferioară a Masivului Postăvarul?

Primăria Brașov va cumpăra încă 10 tunuri de zăpadă pentru Poiana Brașov, achiziție pentru care este dispusă să plătească aproximativ 1,9 milioane de lei. Aceste tunuri, au menționat reprezentanții municipalității brașovene vor fi folosite pentru producerea zăpezii artificiale pe partea inferioară a masivului, pe pârtiile Lupului inferior și Drumul albastru. 

„Aceste pârtii sunt ultimele care se deschid, din cauza lipsei de zăpadă. Tocmai de aceea, achiziția acestor tunuri este o prioritate pentru noi, astfel încât, din sezonul următor, deschiderea zonei inferioare a domeniului schiabil să însemne inclusiv deschiderea celor două pârtii și, implicit, reducerea timpului de așteptare la transportul pe cablu”, a declarat primarul Brașovului, Allen Coliban. 

Conform caietului de sarcini, cele 10 tunuri vor fi mobile și vor putea fi pornite după ce temperatura scade sub minus 2,5 grade Celsius. 

Achiziția celor 10 tunuri ar putea rezolva numai parțial problema înzăpezirii pârtiilor de pe partea inferioară a masivului: compensarea lipsei precipitațiilor. În schimb, primarul nu a explicat cum ar putea aceste tunuri să „compenseze” temperaturile ridicate care au devenit obișnuite în prima parte a lunii decembrie. 

În prezent, în Poiana Brașov sunt funcționale 24 de tunuri de zăpadă (dintre care 10 fixe și 14 mobile), dar și 120 de lăncii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.