Ramai la curent!

Prima Pagina

Raport de audit: Brasov Underground Museum, fără autorizație de construire, fără acordul Primăriei și amenajat cu încălcarea legii. Răspunde cineva?

Publicat

in

Catacombele de După Ziduri nu au fost gestionate cu respectarea prevederilor Codului administrativ. Aceasta este concluzia Biroului Audit intern din cadrul Primăriei Brașov, care a analizat modul în care galeriile au fost preluate de Asociația Amural, care a deschis acolo Brasov Underground Museum în cursul anului 2021. 

Nu au fost identificate documente din care să rezulte acordul Primăriei municipiului Brașov în vederea utilizării de către Asociația Amural a bunului «Galeriile subterane (catacombe), situat în Municipiul Brașov, str. După Ziduri», dar din informațiile existente în mass-media pentru mediatizarea evenimentului, precum și din documentele menționate în cuprinsul raportului de audit, rezultă că în perioada martie – august 2021, Asociația Amural a desfășurat activitate în interiorul galeriilor, ocupând astfel domeniul public al municipiului Brașov (…) Structura de specialitate din cadrul Primăriei Brașov (Serviciul de Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial – conform explicațiilor reprezentanților municipalității brașovene, n.red.) nu a gestionat bunul «Galeriile subterane (catacombe), situat în Municipiul Brașov, str. După Ziduri» în conformitate cu prevederile art. 362 – Modalități de exercitare a dreptului de proprietate privată din OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ”, se arată într-un extras din raportul de audit, publicat de consilierul local Alexandra Crivineanu.

Ce prevede articolul 362 din Codul administrativ: 

„Modalitățile de exercitare a dreptului de proprietate privată: 

(1) Bunurile proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale pot fi date în administrare, concesionate ori închiriate.

(2) Bunurile proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale pot fi date în folosință gratuită, pe termen limitat, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice.

(3) Dispozițiile privind darea în administrare, concesionarea, închirierea și darea în folosință gratuită a bunurilor aparținând domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se aplică în mod corespunzător”. 

Altfel, spus, în cazul cazul catacombelor, Primăria Brașov trebuia să încheie un document prin care să predea acest bun. Pe de altă parte, având în vedere că  Amural nu este persoană juridică fără scop lucrativ,  municipalitatea brașoveană nu putea să îi dea în folosință gratuită catacombele.

De asemenea, pentru amenajarea muzeului nu a fost emis nici măcar un certificat de urbanism. Chiar dacă Amural a intrat în catacombe în primăvara anului trecut și a deschis muzeul la începutul lunii iunie, auditorii au stabilit că un certificat de urbanism pentru „schimbarea destinației catacombe în spațiu expozițional” a fost solicitat abia în 17 august 2021, iar documentul nu a fost emis.  De precizat că în baza unui certificat de urbanism nu se pot realiza lucrări, acest document reprezentând doar un pas premergător obținerii autorizației de construire. 

Tentativa de intrare în legalitate a fost în luna august a anului trecut

Pentru a „drege busuiocul”, în luna august a anului trecut, Primăria Brașov a încercat să obțină acordul Consiliului Local Brașov pentru un  parteneriat între municipalitate Braşov şi Asociaţia Amural, însă aleșii nu au votat proiectul.   Atunci, şeful Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial (SAPUC), Cristine Manolache, a spus că „nu ştiu cine le-a dat cheile de la intrarea în catacombe celor de la Amural”.   

În replică, după respectiva ședință, viceprimarul Brașovului Flavia Boghiu a declarat că „Asociația Amural a fost hăituită” și a reclamat faptul că dezvoltatorul imobiliar care vrea să realizeze proiectul American Dream a depus o plângere penală. 

Expoziția BUM a fost deschisă în 3 iunie 2021, iar până în 11 august 2021 (când, potrivit Asociaţiei Amural, a fost închis pentru mentenanţă) a funcţionat fără a avea de la Primăria Braşov vreo autorizație. În 19 august 2021, tocmai faptul că a funcţionat două luni fără un document „în spate”, i-a determinat pe aleşii locali liberali şi social-democraţi să nu voteze „pentru” o hotărâre privind aprobarea unui parteneriat între Asociaţia Amural şi Municipiul Braşov privind funcţionarea, în catacombele de După Ziduri, a Braşov Underground Museum (BUM).  

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Pietonalul din Valea Cetății, modernizat cu fonduri europene de 40 de milioane de lei

Primăria Brașov a semnat un contract de peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea pietonalului din Valea Cetății, proiect ce vizează transformarea zonei într-un spațiu verde și de relaxare.

Publicat

in

Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, un proiect estimat la peste 40 de milioane de lei, realizat în proporție de 98% din fonduri europene.

Proiectul vizează transformarea actualei zone, considerată de autorități drept o „insulă de căldură”, într-un spațiu de recreere, cu mai multă vegetație, alei moderne și zone de relaxare. Printre intervențiile propuse se numără plantarea a aproximativ 80 de arbori, extinderea spațiilor verzi la aproape 6.000 de metri pătrați, amenajarea unor locuri de joacă și modernizarea infrastructurii pietonale.

După cum se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria municipiului Brașov, în proiect sunt incluse și „sistematizarea cotelor terenului; realizarea de palisade decorative cu rol de spații de odihnă; traseu de rampe pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități și pentru mobilitate alternativă (biciclete, role etc.); montarea de coșuri selective; iluminat cu stâlpi ornamentali și LED; realizarea de spații verzi cu gazon rola, arbori și arbuști adaptați zonei; fântână de pardoseală cu jocuri de lumini și sunet; sistem automatizat de irigații; modernizarea colectării apelor pluviale; marcaje tactile pentru nevăzători”

„Sistemul de iluminat va fi modernizat prin înlocuirea stâlpilor și cablurilor. Sistemul de drenaj va fi îmbunătățit prin rigole și cămine existente refolosite și noi. Se vor executa lucrări de decopertare și demolare a elementelor existente. Jardinierele și șezuturile vor fi realizate din beton finisat, iar cele păstrate vor fi placate cu lemn de Garapa. Pardoselile vor fi realizate din tartan (1290mp), plută (1620 mp) și piatră drenantă (11.155mp), pe placa de beton existentă, în culori neutre. Se vor asigura pante minime de 1% pentru evacuarea apelor. Se va implementa un sistem automatizat de irigații (panou comandă, electrovalve, aspersoare, senzor ploaie). Zona fântânii va avea pardoseală rezistentă la îngheț, antiderapantă și drenantă.

Amenajarea peisagistică prevede extinderea spațiilor verzi la 5.921 mp, realizarea de jardiniere mari și plantări suplimentare, fără tăieri de arbori existenți. Se va instala sistem de supraveghere video. Mobilierul urban va fi din lemn de Garapa (minim 19 mm). Vor fi amenajate 5 locuri de joacă tematice și unul central complex (bufniță)”, detaliază comunicatul de presă.

Imagini din proiect (sursa: PMBV)

„Este un proiect important pentru Brașov, atât din punct de vedere economic și financiar, cât și pentru comunitatea din cartierul Răcădău. Obiectivul principal este transformarea completă a pietonalului, care în prezent se află într-o stare cunoscută de toți locuitorii, într-un spațiu modern și atractiv”, a declarat George Scripcaru.

Lucrările vor dura aproximativ 9 luni

Potrivit administrației locale, lucrările ar urma să înceapă după finalizarea procedurilor de achiziție și să dureze aproximativ nouă luni. În prima etapă, vor fi realizate lucrări de demolare și pregătire a terenului, urmând apoi amenajările propriu-zise, inclusiv sisteme de drenaj pentru apa pluvială și iluminat modern.

Arhitectul proiectului, Lucian Păltânea, a subliniat că soluțiile propuse includ materiale naturale și sisteme care permit infiltrarea apei în sol, contribuind la reducerea presiunii asupra rețelelor pluviale și la creșterea confortului urban.

„Putem vedea chiar și astăzi ce se întâmplă cu apa și condițiile meteo care sunt din ce în ce mai vitrege. Prin acest proiect, pardoselile vor fi drenate, lăsând apa să se scurgă direct în sol, și nu vor pune o presiune suplimentară pe sistemul pluvial al orașului Brașov. De asemenea, este mult mai mult verde. Pardoselile sunt moi, față de pardoselile din granit, care erau foarte dure, lucru care ne aduce puncte în plus și în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, și pentru joaca copiilor, care vor fi mult mai în siguranță cu aceste pardoseli inovatoare. Chiar rampele propuse, care respectă normativele care au rămas din vechiul proiect, sunt legate între ele de o pardoseală din plută, care este negativă din punctul de vedere al emisiilor de carbon pentru fiecare metru pătrat pe care îl punem. Proiectul a suferit modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului și de asta mă bucur că acum am găsit o deschidere foarte mare la Primăria Brașov și am putut să continuăm îmbunătățirea. Zic eu că printr-o soluție tehnică simplă am îmbunătățit radical”, preciza arh. Lucian Păltânea, în momentul prezentării publice a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Centru 2021–2027 și face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative de regenerare urbană derulate la nivelul municipiului.

Citește mai departe

Trending