Serviciul de Protecţie a Plantelor se va ocupa de tenis şi patinaj, la Braşov

Serviciul Public de Protecţie a Plantelor, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Braşov, va fi cel care va prelua activitatea de la baza sportivă Olimpia, acolo unde pe perioada verii terenurile sunt închiriate pentru tenis, iar pe perioada iernii, se montează cel mai mare patinoar din judeţ. 

Plenul Consiliului Judeţean a aprobat azi hotărârea prin care imobilul de pe strada George Coşbuc nr. 2 –  unde se află, terenurile de tenis cu tribune dar şi clădirea Olimpia, să treacă în administrarea acestui Serviciu. Până acum, baza sportivă a fost administrată de societatea comercială Consilprest SRL, o firmă care aparţine tot administraţiei judeţene.

Pe lângă activitatea de la baza sportivă Olimpia, această societate comercială ajunsă în “moarte clinică” în ultimii ani, administra şi restaurantul de lângă Consiliul Judeţean – acum închis. În prezent, SC Consilprest SRL este în procedură de insolvență, cu administrator special. 

Cu ce se ocupă în mod curent Serviciul Public de Protecţie a Plantelor: 

În pregătirea demersului de a preda terenurile şi clădirea pe strada George Coşbuc nr. 2, către Serviciul Public de Protecţie a Plantelor, bostul administrator al bazei sportive, Radu Jica, este acum, noul director al Serviciului. 

Activitățile curente ale Serviciului de protecție a plantelor: 

  • Executarea şi verificarea legăturilor la tutorii plantaţiei tinere şi alte învelişuri de protecţie contra rozătoarelor;
  • Săparea în jurul arborilor de pe zonă;
  • Formarea ligheanelor, udarea şi muşuroirea la plantaţii tinere, combaterea dăunătorilor la plantaţii;
  • Completarea plantaţei pe zonă şi în perdele de protecţie;
  • Tăierea arborilor atacaţi de boli, bătrâni, uscaţi, deformaţi sau rupţi, precum şi a celor care afectează siguranţa circulaţiei;

La toate acestea s-au adăugat, o dată cu acest transfer, şi  „activităţi de administrare şi exploatare a terenului proprietate a Consiliului Judeţean Braşov, localizat pe strada G. Coşbuc nr. 2, prin practicarea activităţii de tenis de câmp, pe perioada verii şi a activităţii de patinaj, pe perioada iernii, în baza tarifelor stabilite prin Hotărâre de Consiliu Judeţean Braşov”.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.