Consiliul Local Brașov va mai dezbate o dată noua organigramă. Votul va fi dat săptămâna viitoare

Primarul Brașovului, Allen Coliban, va încerca, încă o dată, să-i convingă pe consilierii locali să voteze organigrama Primăriei, în ședința de plen din 27 aprilie.  Față de propunerile anterioare, noua schemă este mai „suplă”, numărul de posturi fiind de 363 (inclusiv cele 3 funcții de demnitate publică – primarul și cei doi viceprimari), nu de 400 (numărul de posturi propuse anterior). Ba mai mult, față de variantele anterioare, în noua organigramă apar noi funcții de conducere. 

Ce posturi se înființează prin noua organigramă 

Conform noii organigrame, se vor înființa 31 funcții publice de execuție

  1.  Serviciul Strategii, Programe de Dezvoltare – Directia Proiecte și Strategii
  • inspector – clasa I – grad profesional superior
  • inspector – clasa I – grad profesional principal
  • inspector – clasa I – grad profesional asistent

 

  1. Compartimentul Implementare și Derulare Proiecte – Direcția Proiecte și Strategii
  • inspector – clasa I – grad profesional superior – 2 funcții publice
  • inspector – clasa I – grad profesional principal – 2 funcții publice
  • inspector – clasa I – grad profesional asistent
  • referent de specialitate – clasa II – grad profesional superior
  1. Biroul Audit Public Intern
  • auditor – clasa I – grad profesional superior – 2 funcții publice
  1. Serviciul Autorizări Construcții – Direcția Arhitect Șef
  • inspector – clasa I – grad profesional superior
  • inspector – clasa I – grad profesional principal
  • inspector – clasa I – grad profesional asistent
  1. Serviciul Amenajarea Teritoriului și Gestiune Date Urbane – Direcția Arhitect Șef
  • inspector – clasa I – grad profesional superior
  • inspector – clasa I – grad profesional principal
  1. Serviciul Investiții – Direcția Tehnică
  • inspector – clasa I – grad profesional superior – 2 funcții publice
  • inspector – clasa I – grad profesional principal – 2 funcții publice
  • inspector – clasa I – grad profesional asistent
  1. Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial – Direcția Tehnică
  • inspector – clasa I – grad profesional superior
  • inspector – clasa I – grad profesional principal
  • inspector – clasa I – grad profesional asistent
  1. Serviciul Achiziții Publice
  • consilier achiziții publice – clasa I – grad profesional superior – 4 funcții publice
  1. Compartimentului Relații și Inovare Corporativă – Biroul Relații Externe și Evenimente
  • inspector – clasa I – grad profesional debutant
  1. Compartimentului Protecția Mediului –  Direcția Arhitect Șef
  • inspector – clasa I – grad profesional superior
  1. Biroul Dispecerat Tehnic – Direcția Tehnologii Informaționale și Servicii Electronice
  • inspector – clasa I – grad profesional asistent

Tot prin noua organigramă este propusă desființarea a 3 posturi vacante (neocupate): 

 Compartimentul Protecția Mediului – Direcția Arhitect Șef

– inspector de specialitate S Debutant

  1. Compartimentul Relații și Inovare Corporativă – Biroul Relații Externe și Evenimente

– inspector de specialitate SI A

  1. Biroul Dispecerat Tehnic – Direcția Tehnologii Informaționale și Servicii Electronice

– muncitor calificat M I

Prin noua organigramă este propusă și transformarea a 7 funcţii, având în vedere că salariaţii care au promovat în grad şi treaptă profesională. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.