Spitalul Județean Brașov a pierdut pierdut teren. Decizia a fost luată de Consiliul Județean Brașov

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov va ceda o parcelă de teren de 207 metri pătrați,  aceasta urmând a fi retrocedată foștilor proprietari. Restituirea acestui teren, cu o valoare de 40.365 euro a fost dispusă de instanță, iar pentru ca terenul să ajungă în posesia proprietarilor, Consiliul Județean Brașov a aprobat în ședința de plen din 20 aprilie o hotărâre privind revocarea dreptul de administrare al Consiliului Județean Braşov asupra suprafeței respective.

Chiar dacă valoarea terenului este mică, administrația județeană nu i-a putut despăgubi pe proprietari, pentru că, potrivit legislației, „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea nu mai este posibilă”.

Inițial, proprietarii au cerut o altă parcelă, pe care era rezervorul de apă, însă, în urma negocierilor cu proprietarii a fost stabilit noul teren. 

„Terenul retrocedat nu este indispensabil desfășurării activității Spitalului Clinic Județean de Urgență Braşov”, au precizat reprezentanții administrației județene brașovene.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.