Ramai la curent!

Cotidian

Corpul B al Spitalului Județean Brașov, funcțional după cinci ani de șantier și multe „ghinioane”

Publicat

in

Reabilitarea Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov este unul dintre cele mai „longevive” proiecte implementate în Brașov. Licitația a fost lansată în anul 2014, contractul a fost semnat în anul 2015, lucrările au început în anul 2017 și au fost finalizate recent.  Acum, Corpul B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, este, din nou, funcțional. Anunțul a fost făcut joi, 7 aprilie, de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, în timpul ceremoniei inaugurarea a Unității de Primiri Urgențe a „Județeanului”, când a prezentat investițiile în infrastructura sanitară. 

„Pentru Sănătate, de la bugetul local al Consiliului Județean Brașov, am alocat peste 40 de milioane de euro în ultimii cinci ani, sumă ce a fost investită în modernizarea și dotarea unităților medicale (…) Dacă ne referim strict la acest spital, Corpul B a fost reabilitat în urma demersurilor Consiliului Județean, printr-un program derulat de Compania Națională de Investiții. Acum, tot corpul este în condiții foarte bune și complet funcțional. De asemenea, am alocat bani și pentru Corpul A (unde s-au făcut lucrări de reabilitare, n.r.)”, a declarat Adrian Veștea. 

Două anchete DNA, Colectiv  și coronavirusul, pe lista cauzelor care au fost la întârzierea lucrărilor 

Proiectul a fost urmărit de „ghinioane”, de la anchete DNA, la probleme neanticipate ale structurii de rezistență ale clădirii, schimbarea legislației în domeniul protecției împotriva incendiilor sau neclarități în ceea ce privește situația juridică a terenurilor.

Licitațiade lucrări pentru modernizarea Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a fost lansată în prima parte a anului 2014, dar în toamna aceluiași an procedura a fost suspendată după ce Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis o anchetă în care fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi încercat să atribuie contractul firmei Ramb Sistem (chiar dacă, în urma evaluării ofertelor, pe primul loc s-a clasat alt constructor).
După aproape un an, mai exact în 2015 a fost semnat și contractul de lucrări cu asocierea formată din SC Romliant Construct SRL – Baia Mare şi SC Coral SRL. La momentul respectiv, reprezentanții Consiliului Județean Brașov au anunțat că lucrările vor începe în anul 2016. Între timp, s-a produs tragedia de la Colectiv, astfel că legislația privind protecția împotriva incendiilor a fost modificată. În aceste condiții, administrația județeană a trebuit să refacă proiectul, adăugând o scară exterioară. Pentru construirea acesteia trebuia demolată o farmacie construită în curtea spitalului. Și modul în care a fost construită farmacia a intrat în colimatorul DNA, care, la începutul anului 2016 a început urmărirea penală împotriva fostului primar al Brașovului, George Scripcaru, și a fostului președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, cei doi fiind acuzați de abuz în serviciu (Căncescu, pentru că a atribuit nelegal terenul de 110 mp terenul, iar Scripcaru, pentru că a semnat autorizația de construire). În plus, a fost nevoie ca administrația județeană să obțină în instanță demolarea farmaciei, așa că proiectul a fost ținut pe loc până la începutul anului 2017, când a fost demolată construcția ilegală. 

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în luna martie a anului 2017, iar în momentul în care constructorul a intrat pe șantier a descoperit că imobilul este mai șubred decât părea, motiv pentru care pe lista de lucrări au fost trecute noi intervenții.

Următorul ghinion a apărut în anul 2020, când a început epidemia de coronavirus, care a afectat ritmul lucrărilor. Ba mai mult, în toamna anului trecut, reprezentanții Consiliului Județean Brșaov precizau că proiectul nu putea fi terminat, pentru că nu puteau fi făcute intervenții la o porțiune a holului de la parter, folosit acum ca legătură între Secţia modulară COVID (amenajată în curtea spitalului) şi Corpul B. Între timp a fost depășit și acest episod. 

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Panoramicul funcționează fără autorizație de mediu. Administratorii unui dintre cele mai luxoase restaurante ale Brașovului nu au depus documentația la Direcția Județeană de Mediu

Publicat

in

Chiar dacă este deschis de multe luni, una dintre cele mai luxoase unități de alimentație publică din Brașov, Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa, nu deține o autorizație de mediu, chiar dacă este amplasat într-o arie protejată. În lipsa acestei autorizații, potrivit legislației de mediu, operatorul economic este pasibil de amenzi.

Pentru a putea funcționa în condiții de legalitate, restaurantul ar fi trebuit să depună la Direcția Județeană de Mediu dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

„În aceste condiții, nu putem derula procedura de autorizare a unității”, a explicat Băncilă.

Reprezentantul Direcției Județene de Mediu Brașov a mai spus că în documentația de reglementare, trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora pe drumul ce leagă Valea Cetății de Restaurantul Panoramic.

„Pentru a putea face aprovizionarea cu mijloace auto, este nevoie de o convenție semnată între Direcția Județeană de Mediu, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt și unitatea de alimentație publică. Acest document nu ne-a fost prezentat”, a precizat Ciprian Băncilă.

Restaurantul Panoramic a fost redeschis în 19 octombrie 2025, după ce a fost renovat și modernizat.

Citește mai departe

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Trending