Ramai la curent!

Fapt divers

Pentru Salvamont Poiana Brașov începe „sezonul bicicliștilor”

Publicat

in

Sezonul oficial de schi 2021 – 2022 tocmai încheiat s-a dovedit a fi unul lung: 122 de zile, cu pârtii în stare  excelentă. Turiștii au fost mulți și, inevitabil, au fost și multe accidente. Pentru salvamontiști urmează acum o perioadă mai liniștită, până se topește complet zăpada de pe pârtii, pentru a putea fi scoase „la lumină” traseele de mountainbike. Apoi, este de așteptat ca pentru salvatorii montați să urmeze zile de foc. Cel puțin anul trecut, aproape în fiecare săptămână se accidenta câte un biciclist, fie pe traseele amenajate pe Postăvarul, fie pe potecile care coboară în în Brașov. Nu este exclus ca tendința să se mențină și în acest an, având în vedere că acest sport este în creștere în România. 

Aproape 540 de intervenții în sezonul de schi 2021 – 2022 

Potrivit Salvamont Poiana Brașov, în sezonul de schi care tocmai s-a încheiat au fost 539 intervenții, totalizând 559 de persoane (în medie, câte 4,6 pe zi) care s-au accidentat, rătăcit sau au necesitat evacuare.  Din totalul persoanelor accidentate, 197 au fost preluate și transportate către unitățile spitalicești.  „A fost o scădere o scadere semnificativa, de 12%, a numărului de cazuri fata de sezonul trecut, cand vorbeam de 635 de persoane implicate”, au spus salvamontiștii brașoveni. 
 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Fapt divers

Dealer de droguri prins în flagrant: anchetă DIICOT Brașov pentru trafic de cocaină și canabis

Un bărbat de 29 de ani a fost arestat preventiv după ce procurorii DIICOT Brașov l-au prins în flagrant în timp ce ar fi vândut cocaină. Anchetatorii au descoperit droguri, doze pregătite pentru vânzare și un cântar de precizie.

Publicat

in

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în urma unei anchete desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și procurorii DIICOT Brașov.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2026, suspectul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis și cocaină, inclusiv prin oferirea gratuită a unor cantități de droguri. Substanțele interzise ar fi fost vândute pentru sume cuprinse între 1.750 și 3.500 de lei.

Bărbatul a fost prins în flagrant pe 26 mai, în municipiul București, în timp ce ar fi vândut cocaină pentru 1.750 de lei. În urma controlului efectuat asupra autoturismului acestuia, anchetatorii au găsit 51 de doze ambalate în staniol și alte opt pungi cu substanță vegetală.

Pe parcursul investigației, polițiștii au ridicat mai multe cantități de droguri de risc și mare risc despre care există suspiciunea că ar fi fost tranzacționate de suspect. Totodată, în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința acestuia, au fost descoperite substanțe vegetale și pulverulente aflate în curs de expertizare, un cântar de precizie, obiecte cu urme de substanțe interzise și alte mijloace de probă.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea bărbatului în data de 26 mai, iar o zi mai târziu Tribunalul Brașov a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. La operațiune au participat și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Anchetatorii precizează că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de legislația procesual penală.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Trending