Cercetare despre corupție la Primăria Brașov. Este vizată activitatea din ultimii trei ani

Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) derulează în această perioadă un proiect cu finanțare europeană privind măsurile pentru creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii la Primăria Municipiului Braşov. În acest sens, institutul a lansat un chestionar online, ce poate fi completat pe site-urile brasovcity.ro, primariabrasovenilor, ires.ro. Chestionarul este centrat pe corupție, oamenii fiind întrebați dacă auzit de fapte de corupţie la nivelul municipalităţii în ultimii trei ani și dacă sunt de părere că acest fenomen este generalizat la nivelul Primăriei Brașov.  În chestionar sunt și întrebări prin care oamenilor li se solicită să spună care cred că sunt categoriile de persoane cele mai predispuse corupției (primar, viceprimari, funcționari, aleși locali), dar și care ar fi motivele pentru care aceștia ar fi tentați să încalce legea. 

Chiar dacă, la nivel declarativ, această cercetare are ca obiect și transparența, în chestionar nu este nicio întrebare referitoare la acest aspect. De altfel, singura întrebare ce nu are legătură cu corupția este dacă oamenii relaționează mai mult cu primăria în sistem online sau fizic. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.