Consiliul Județean Brașov are, din nou, probleme cu proiectul prin care vrea să obțină bani europeni pentru realizarea investițiilor în managementul deșeurilor. Mai exact, Consiliul Județean Brașov va trebui să câștige două procese, unul deschis de locuitori din Prejmer, iar altul de un avocat, ambele vizând o autorizație de mediu în care se regăsește Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Prejmer – unde ar fi trebuit să se sorteze și să se valorifice deșeurile din zona Brașov.
Aceste procese au fost deschise în cursul acestui an, după ce Consiliul Județean Brașov a renunțat încă de anul trecut la ideea construirii centrului de la Prejmer. Într-unul dintre dosare Tribunalul Brașov a decis la începutul lunii mai suspendarea prevederii referitoare CMID Prejmer din avizul de mediu prin care fost aprobat Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor în Județul Brașov (care include investițiile și măsurile privind gestionarea deșeurilor), însă decizia poate fi contestată.
În teorie, decizia Tribunalului Brașov nu ar trebui să influențeze restul prevederilor din Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor, însă, în practică, există riscul ca acesta să fie anulat în totalitate. Dacă se întâmplă acest lucru este pus în pericol demersul Consiliului Județean Brașov, care vrea să obțină o finanțare europeană în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, pentru realizarea investițiilor din domeniul managementului deșeurilor (prin proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor).
Pentru a nu se ajunge în această situație, Consiliul Județean vrea să angajeze o casă de avocatură, care să reprezinte interesele administrației județene brașovene în cele două procese. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței de plen a Consiliului Județean Brașov din 26 mai este proiect de hotărâre prin care aleșilor li se cere acordul pentru semnarea unui contract cu casa de avocatură Schiau, Prescure, Teodorescu, Crișan, contra sumei de 10.000 de lei.
Fii primul care comentează