VIDEO. Operațiune spectaculoasă de securizare a Transfăgărășanului. Alpiniștii intervin pe versanți

Deszăpezirea și refacerea elementelor de siguranță sau a suprafeței carosabile nu sunt singurele lucrări de care este nevoie pentru ca pe Transfăgărășan să se circule în condiții optime. Pentru a se elimina orice risc, este nevoie și de dislocarea bucăților de rocă de pe versanți, astfel încât acestea să nu cadă accidental peste mașini. Aceste intervenții sunt destul de delicate și sunt realizate cu ajutorul alpiniștilor. Astfel de lucrări se realizează în această perioadă pe artera care traversează Munții Făgăraș. 

„Operațiunea se desfășoară în zonele cele mai expuse și au un rol foarte important în îmbunătățirea siguranței traficului. Pe timpul manevrelor circulația este închisă pe ambele sensuri timp de câteva minute”, au precizat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.