„Drumul NATO” de la Cincșor, blocat de localnici. Va fi asfaltat, promit autoritățile. Va rezista, dacă va fi folosit și de trupele NATO?

Starea deplorabilă a drumului de pământ care este folosit ca rută ocolitoare după închiderea podului de peste râul Olt de la Voila i-a scos pe locuitorii din Cincșor în stradă. Astfel, luni dimineața, câteva zeci de locuitori din Cincșor au blocat drumul, la intrare în sat, nemulțumiți de faptul că artera este plină de gropi și abia se poate circula pe ea. 

După acest protest, primarul din Voila (comună în componența căreia intră satul Cincșor), Gheorghe Osalciuc, a anunțat că marți, 19 iulie, va fi semnat contractul pentru realizarea unor lucrări de reparații pe sectorul din afara Cincșorului.

„Pe o o lungime de 1,8 km, în extravilanul satului Cincșor, va fi completat stratul de fundație, se vor face reconfigurări ale drumului și va fi turnat un strat de asfalt, cel de bază. Doar pentru aceste lucrări ne ajung banii pe care îi avem la dispoziție, respectiv 1,5 milioane de lei. Noi am depus adrese la Prefectura Brașov, prin care solicităm un sprijin financiar de la Guvernul României, pentru că, în total, reabilitarea acestei artere trece de 3 milioane de lei. Dacă vom primi bani, vom turna și stratul final de asfalt, cel de uzură, vom monta elemente de siguranță și vom amenaja rigole betonate”, a declarat primarul. 

Pe de altă parte, acesta a menționat că sectorul de drum din interiorul satului Cincșor nu poate fi asfaltat, pentru că pe respectiva arteră se vor face lucrări la sistemul de canalizare. În aceste condiții, acest sector de drum, cu o lungime de aproximativ 400 m,  va fi reparat cu criblură și bitum. 

Drum folosit pentru transportul tehnicii militare 

Starea în care a ajuns respectivul drum este cauzată și de traficul greu, chiar dacă pe această  arteră ar trebui să circule vehicule cu masa mai mică de 12 tone.

„Pe drumul acela circulă și TIR-urile civile, dar este folosit și pentru transportul tehnicii militare (care este transportată la baza militară NATO din zonă, n.r) ”, spune primarul.

Iar tehnica militară este extrem de grea. De exemplu, Piranha 5, un blindat intrat recent în dotarea Armatei Române are 30 de tone, iar dacă se adaugă și masa platformei pe care este transportat se ajunge fără probleme la 40 de tone. Asta dacă este transportat un singur blindat pe platformă, pentru că se poate întâmpla să fie și două, așa că greutatea unui singur transport poate ajunge la 70 de tone.  În aceste condiții, dacă vor continua să circule vehiculele grele, rămâne de văzut cât va rezista stratul de asfalt. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.