Patru candidate de 10 pentru un post de profesor titular în unitățile de învățământ din Brașov

Patru candidate din județul Brașov au obținut nota 10 la proba scrisă,  a examenului de Titularizare, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean. Nota maximă a fost obținută la disciplina: Limba și literatura română, pedagogia preșcolară si metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii, toate cele patru concurând pentru posturi de educatoare în învățământul preșcolar.

La examenul de Titularizare, 392 de candidați, reprezentând un procent de 50,64, au obținut note mai mari sau egale cu 7.00. 249 din candidați (32,18%) au obținut note cuprinse între 5.00 și 6.99 iar 133 de candidați (17,18%) au obținut note sub 5.00. Zece candidați s-au retras din concurs, în ziua susținerii, cu puțin înainte de expirarea celor 4 ore de examen.

Pentru a se titulariza – angajarea pe perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă/proba practică în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție/proba practică.

Înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare se va face în zilele de 19-20 iulie 2022 (în data de 20 iulie contestațiile se primesc până la ora 12.00), iar comunicarea rezultatelor finale se va face în data de 27 iulie 2022.

Repartizarea candidaților, în cadrul ședințelor publice, se va face începând cu data de 29 iulie 2022, după o programare care va fi publicată pe site-ul de web al Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.