Connect with us

Investitii

Aeronavele ușoare și aeronavele de mare capacitate vor împărți spațiul aerian al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav

Published

on

O nouă consultare pe tema spațiului aerian controlat al Aeroportului Internațional Brașov și a procedurilor de zbor a avut loc, miercuri, 3 august, la Brașov, cu operatorii aerieni și organizațiile, care desfășoară activități de zbor în zona Ghimbav, la solicitarea ROMATSA și a proiectantului contractat de Consiliul Județean Brașov, firma SC Regional Air Suport SRL din Bucureşti.

La această întâlnire au participat reprezentanții de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), Aeroclubul României, Asociația Zbor Liber din România (AZLR) – organizație ce reprezintă interesele practicanților zborului liber, piloților și proprietarilor de aeronave ultraușoare, reprezentanții aerodromurilor din județul Brașov, ai companiilor de transport aerian de pasageri și ai altor entități ce efectuează activități de zbor în zona aeroportului, alături de reprezentanții Consiliului Județean Brașov și directorul Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”, Alexandru Anghel.

De asemenea, la discuții a participat, în sistem de videoconferință, și compania Airbus Helicopters Romania SA, care împreună cu ceilalți participanți, au analizat draftul procedurilor de zbor și al hărților aferente spațiului aerian realizate de proiectantul contractat, în vederea identificării soluțiilor optime de operare în comun în spațiul aerian al viitorului aeroport de la Brașov.

Urmează înțelegerile cu operatorii aerieni 

Potrivit reprezentanților SC Regional Air Suport SRL, în urma consultărilor organizate, urmează încheierea unor înțelegeri cu operatorii aerieni, în ceea ce privește utilizarea spațiului aerian aferent aeroportului de la Ghimbav și definitivarea procedurilor de zbor și a design-ului spațiului aerian.

Ne dorim ca serviciile noastre să fie agreate și aprobate de către toți cei care desfășoară, în prezent, activități de zbor, inclusiv de către operatorii, care vor participa în viitor la efectuarea zborurilor de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Suntem optimiști că, în câteva săptămâni va fi definitivat acceptul din partea lor, iar după aceste demersuri, ne îndreptăm către realizarea documentației finale”, a declarat Roxana Elena Alupulesei, reprezentantul proiectantului.

Întâlnirea de miercuri face parte dintr-o serie de consultări, organizate periodic de ROMATSA cu toate părțile interesate – de la companiile de aviație civilă, reprezentanții forțelor armate până la aerocluburi, școli de zbor, firme de transport aerian de pasageri, etc. – scopul acestora fiind operaţionalizarea serviciilor de navigaţie aeriană.

Acesta este cel mai complex demers derulat, până în prezent, la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, fiind vorba despre o serie de activități ce implică un grad înalt de expertiză: proiectarea procedurilor de zbor convenţionale, a procedurilor de zbor satelitare, proiectarea spaţiului aerian, verificări din zbor a procedurilor operaționale, studii de acoperire a propagării semnalului, licenţierea şi pregătirea personalului, punerea în funcţiune echipamentelor meteo şi de radicomunicaţii, certificarea echipamentelor, integrarea echipamentelor, analize de risc şi altele.

Am venit la Brașov pentru a avea o întâlnire cu toți factorii interesați de spațiul aerian controlat al viitorului aeroport, pentru a stabili detaliile de operare, pentru momentul când aeroportul va fi funcțional; am venit împreună cu colegii mei de la Departamentul  Operațional din cadrul administrației centrale de la București și cu controlorii de trafic aerian de la Arad, care vor fi primii care vor opera în zona pe aeroportul de la Ghimbav”, a declarat Florin Virgil Manta, directorul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Regională (DSNAR) Arad din cadrul ROMATSA.

La rândul său, directorul Aeroclubului României, George Rotaru a susținut, la finalul întâlnirii, că „demersurile aferente proiectării spațiului aerian și al procedurilor de zbor de la Ghimbav sunt foarte complexe, deoarece această zonă, are tradiție în domeniul aeronautic și sunt foarte multe categorii de aeronave, care desfășoară activități de zbor; avem parapantiști, avem operațiuni cu planoare, parașutism, precum și multe școli de zbor, cu avioane ultraușoare sau cu avioane; toate aceste activități trebuie armonizate, astfel încât toată lumea trebuie să fie în siguranță, de la parapantism până la cel mai mare avion, care va opera pe acest aeroport; lucururile decurg foarte bine, ne angajăm ca în perioada următoare să finalizăm toate procedurile de zbor; în următoarele două săptămâni, Aeroclubul României, va finaliza procedurile de colaborare cu DSNAR Arad – direcția din cadrul ROMATSA, care va gestiona dirijarea traficului aerian la Ghimbav; abia așteptăm să deschidem aeroportul de la Brașov, cât mai curând, cu un miting aviatic

Reamintim că firma SC Regional Air Suport SRL din Bucureşti şi-a adjudecat, la finalul anului trecut, contractul de achiziţie publică privind asigurarea serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, contract al cărui obiect este proiectarea spațiului aerian şi a procedurilor de zbor instrumentale.

Contractul are cu o valoare totală de 944.860 lei și are o durată de implementare de 12 luni.

După finalizarea şi aprobarea procedurilor de zbor, ele vor fi publicate în AIP România, publicaţia de informaţii aeronautice, pentru a fi aduse la cunoştinţa companiilor aeriene şi a tuturor celor interesaţi să efectueze zboruri pe Aeroportul Internaţional Braşov.

Aeroportul Internațional Braşov – Ghimbav ca infrastructură fizică este aproape de momentul în care putem spune că este operaţional, însă zborurile se pot desfăşura într-un spaţiu aerian controlat, cu proceduri de zbor publicate, verificate în zbor, în prealabil, sub coordonarea şi dirijarea controlorilor de trafic instruiţi special pentru procedurile de decolare/aterizare ale Aeroportului Braşov, proceduri ce se bazează pe echipamentele de radionavigaţie, comunicaţii şi meteo ce furnizează informaţiile necesare derulării activităţii în condiţii de siguranţă”, a explicat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Investitii

VIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect

Published

on

Locuitorii din Ghimbav și Codlea vor beneficia, începând de luna viitoare, de unele dintre cele mai importante investiții în infrastructura publică din ultimii ani. Compania Apa Brașov S.A. a semnat, la finalul lunii ianuarie 2026, contractul de lucrări pentru extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din cele două localități, în cadrul unui proiect regional cu finanțare europeană.

Este vorba despre Contractul de lucrări BV-CL-R09 – „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Ghimbav și Codlea”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II”, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027. Valoarea contractului se ridică la 27.726.408,78 lei (fără TVA), iar lucrările vor fi executate de Asocierea S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L. – S.C. VALDEK IMPEX S.R.L., lider de asociere fiind S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L.

Durata de execuție este de 18 luni, ordinul de începere urmând să fie emis în luna februarie 2026. Lucrările se desfășoară în baza Autorizației de Construire nr. 119/15.09.2025, emisă de Consiliul Județean Brașov, așa cum a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa, Alina Bălătescu.

Alina Bălătescu – purtător de cuvânt SC Compania Apa SA Brașov

Ce lucrări sunt prevăzute în Ghimbav:

În Ghimbav, investițiile vizează 11 străzi (foto jos): Pieței, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii și Victoriei.

Proiectul prevede:

  • reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție a apei pe aproximativ 5,3 kilometri;
  • reabilitarea rețelei de canalizare pe circa 1 kilometru;
  • construirea unei instalații automate de stocare, dozare și pompare pentru dezinfecția apei;
  • realizarea unei stații de pompare a apelor uzate;
  • reabilitarea castelului de apă din localitate.

Ionel Fliundra – primarul orașului Ghimbav

Investiții ample și în Codlea

În Codlea, lucrările vor fi realizate pe nu mai puțin de 29 de străzi, printre care: Lungă, Ion Creangă, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Avram Iancu, Constituției, Horia, Cloșca, Crișan, Unirii, Pieței și 15 Noiembrie.

Aici sunt prevăzute:

  • reabilitarea și extinderea rețelei de apă pe o lungime de aproximativ 7,3 kilometri;
  • modernizarea rețelei de canalizare pe circa 2,3 kilometri;
  • construirea a două stații de pompare a apelor uzate.

Ștefan Ciolan – viceprimar mun. Codlea

Impact direct asupra calității vieții și dezvoltării zonei

Proiectul va contribui la creșterea calității vieții pentru mii de locuitori, la protejarea mediului și la susținerea dezvoltării economice locale, în acord cu directivele europene și angajamentele asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene.

Continue Reading

Trending