Consilierii locali brașoveni, chemați în ședință de îndată de primarul Allen Coliban. Ei urmează să dezbată mai multe proiecte pentru care s-au certat în plenul anterior

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a convocat o ședință de îndată a Consiliului Local Brașov pentru data de 5 august, ora 11.00. Pe ordinea de zi se regăsesc și proiecte aflate și pe ordinea de zi a ședinței de plen din 28 iulie, respinse de aleșii liberali și social-democrați, după contre lungi cu tabăra USR din Consiliul Local. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței de plen din 5 august se regăsesc proiectele de hotărâre privind aprobarea parteneriatelor cu Agenția Metropolitană Brașov pentru organizarea Forumului Orașelor Verzi, realizarea unei analize privind învățământul dual, a unui studiu privind masa caldă în școli. De asemenea, va fi supus aprobării, încă o dată proiectul privind închirierea de pe piața liberă a unui spațiu pentru școli – tampon, dar și proiectul privind amenajarea cantinei de pe strada Panselelor. 

Ca proiecte noi se regăsește unul privind încheierea unui parteneriat între Municipiul Brașov, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Judeţul Braşov, Universitatea Transilvania Braşov; R.P.L.P. Kronstadt R.A şi Filarmonica pentru derularea proiectului naţional „Cântă Pădurea”. 

De asemenea, aleșii sunt chemați să voteze și un proiect ce vizează finanțarea activităților sportive prin programul „Promovarea sportului de performanţă”, finanțat de la bugetul local al municipiului Brașov. 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.