Organigramă mai suplă pentru serviciul care administrează creșele din Brașov. Va preda Primăria aceste unități către Ministerul Educației?

Serviciul care administrează creșele din municipiul Brașov ar putea avea o organigramă mai suplă, noua schemă de personal fiind pe ordinea de zi a ședinței de plen din 25 august a Consiliului Local Brașov. Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, numărul de posturi al Serviciului „Creșa Brașov” se va reduce cu 31, de la 375 la 344. Primăria Brașov, care, încă, are în subordine acest serviciu, nu a anunțat dacă se vor face sau nu concedieri. De altfel, având în vedere că în acest moment nu sunt ocupate toate cele 375 de posturi existente în organigramă, este posibil ca reducerea numărului de salariați să fie una „pe hârtie”, prin tăierea celor vacante. 

Pe de altă parte, chiar dacă organigrama se va subția, numărul copiilor din creșele brașovene va fi mai mare, după ce Inspectoratul Școlar al Județului Brașov a fost de acord cu o creștere a numărului de locuri de la 975 la 1.070. 

Primăria tergiversează predarea creșelor 

Conform legislației, începând cu anul școlar 2022 – 2023, creșele ar trebui să fie în subordinea Ministerului Educației, ceea ce înseamnă că trebuie predate de autoritățile locale. În municipiul Brașov, potrivit unor surse din Inspectoratul Școlar al Județului Brașov, Primăria tergiversează predarea acestor unități. 

În municipiul Brașov sunt 9 creșe publice, ultima dintre ele, cea de pe strada Apollo din cartierul Astra fiind deschisă în această vară. În prezent, acestea sunt în subordinea municipalității brașovene, care asigură inclusiv cheltuielile salariale. După ce aceste unități vor fi preluate de Ministerul Educației, salariile ar urma să fie asigurate de la bugetul de stat, exact cum se întâmplă în cazul școlilor și grădinițelor. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.