S-a stins din viaţă fostul director al Filarmonicii Braşov

S-a stins din viață fostul director al Filarmonicii din Brașov, dirjorul OvidiuDan Chirilă. Anunțul a fost făcut de instituția de cultură miercuri după-amiaza. 
 
Maestrul Chirilă a fost dirijor și director artistic al Filarmonicii Brașov și a ocupat funcția de Director al Filarmonicii în perioada 1996 – 2004, perioadă în care a contribuit puternic la reconstrucția Orchestrei simfonice, precum și la reluarea ciclurilor concertelor educative, reamintesc resprezentanții instituției. 
 
Ovidiu Dan Chirilă și-a început pregătirea muzicală la Liceul de Artă din Braşov, iar apoi studiind la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, absolvind în anul 1984 specializarea compoziţie – dirijat orchestră.
 
Între anii 1990-1991, a fost invitat permanent la pupitrul orchestrei Operei de Stat din Chişinău și a dirijat orchestrele mai multor filarmonici din țară și din străinătate. Pe lângă munca sa dirijorală, a compus și numeroase piese, fiind nominalizat ca membru al Uniunii Compozitorilor din Germania.
 
„Filarmonica Brașov îi va simți profund lipsa de la pupitrul dirijoral și va păstra mereu în amintire prezența sa caldă și fină cu care ne-a obișnuit de-a lungul anilor. În aceste momente, suntem alături de familia și apropiații maestrului, cărora le transmitem sincere și profunde condoleanțe”, a transmis Filarmonica Braşov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.