Ramai la curent!

Cotidian

Schimbarea regulilor de colectare a majorat cu peste 43.000 numărul ambalajelor colectate de automatele PETrică

Publicat

in

După o lună de la introducerea noului regulament de colectare a ambalajelor de băuturi, prin intermediul automatelor PETrică din zonele Valea Cetății, Astra și Gară, aprobat de municipalitatea Brașovului începând cu 1 iulie 2022, numărul recipientelor predate aparatelor de către brașoveni a fost  cu peste 43.000 de unități mai mare decât cel înregistrat în luna precedentă a acestui an.

 

 

Potrivit datelor furnizate de sistemele de contorizare ale celor  trei puncte de colectare din Brașov, la finalul lunii mai, totalul recipientelor pentru băuturi, din sticlă, plastic și metal a fost de 2.373.362 de unități, constând în 530.683 de sticle, 1.036.420 de PET-uri și 806.259 de doze din aluminiu. 

Având în vedere că, la finalul lunii iunie, totalul recipientelor a fost de 2.770.436 de unități constând în 623.680 de sticle, 1.202.609 de PET-uri și 944.147 de doze din aluminiu, rezultă că, pe parcursul lunii iunie, a fost colectat un total de 397.074 de ambalaje. 

O lună mai târziu, respectiv la finalul lunii iulie, după ce municipalitatea a decis să acorde contravaloarea a două tichete de călătorie cu mijloacele de transport în comun în baza a 50 de ambalaje, în loc de 10, cum era în trecut,  bilanțul general indicat de cele trei automate a fost de 3.210.805 de unități reprezentate de 726.041 de sticle, 1.386.042 de PET-uri și 1.098.722 de doze din aluminiu. 

În aceste condiții, făcând diferența între aceste cifre și cele de la finalul lunii iunie rezultă că, pe parcursul ultimei luni, a fost colectat un total de 440.369 de ambalaje, cu 43.295 mai mare decât cel înregistrat pentru luna iunie. Creșterea numărului de ambalaje a vizat toate cele trei categorii de ambalaje, aducând un plus de 9.364 de sticle, 17.244 de recipiente din plastic și 16.687 de doze din aluminiu.

„În luna iulie, după ce municipalitatea a luat decizia creșterii numărului de ambalaje depozitate în schimbul contravalorii a două călătorii cu mijlloacele de transport în comun încărcate pe cardurile electronice de transport, gradul de colectare a crescut, dovadă că oamenii apreciază efortul bugetar făcut de primărie și cel comun, de reducere a cantității de deșeuri ajunsă la groapa de gunoi. Mai mult decât atât, pentru prima dată după câteva luni, plafonul alocat de municipalitate pentru eliberarea titlurilor de călătorie nu a mai fost depășit înainte de finalul lunii, toți utilizatorii putând să își revendice călătoriile gratuite, în baza tichetelor eliberate de cele trei automate de tip Reverse Vending Machine”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata, care se ocupă de colectarea, transportul și predarea recipientelor, către stația de sortare.

În cele 11 luni de funcționare:

– PETrică I, II și III au reușit să colecteze peste 3,2 milioane de PET-uri, doze de aluminiu și sticle, ajungând la o medie zilnică de peste 5.100 de ambalaje;

– Municipalitatea a alocat 150.000 de lei lunar pentru acordarea titlurilor de călătorie, în scopul creșterii gradului de reciclare și interesului pentru utilizarea transportului în comun, în defavoarea autovehiculelor  personale;

– Cele trei aparate vor funcționa în continuare, de luni până duminică, în intervalul 8.00-18.00, până în luna octombrie, dată la care ar urma să fie introdus pe scară largă sistemul garanție-returnare (SGR), prin care consumatorii trebuie să plătească magazinului o garanție în bani pentru orice ambalaj de băutură cumpărat, sumă pe care o vor recupera la returnarea ambalajului.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending