Brașovul are puși deoparte aproape 80 de milioane de euro. Ce proiecte vrea să implementeze Primăria prin Programul Operațional Regional

Municipiul Brașov are prealocată suma totală de 79,8 milioane de euro prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027, pentru a implementa proiecte incluse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU). Vor beneficia de finanțări nerambursabile proiectele din domeniile „Mobilitate”, „Infrastructură verde” și „Regenerare urbană”. Lista investițiilor pentru care municipalitatea are în plan să depună cereri de finanțare a fost prezentată miercuri, în timpul prezentării SIDU într-un eveniment public desfășurat la CATTIA. 

Dezbaterea a avut în vedere o actualizare a strategiei deja existente. Deși documentul este unul foarte important pentru viitoarele aplicații pe fonduri europene – atât în municipiul Brașov, cât și în localitățile din zona metropolitană, prezența la dezbatere a fost scăzută. La fața locului nu am putut număra mai multe de 20 de persoane, în momentul de vârf  (dintre care mulți din partea organizatorilor de la Agenția Metropolitană), iar pe Facebook, unde a fost transmisă în direct întâlnirea, în momentul maxim nu au fost mai mult de 10 persoane. Dezbaterea a avut loc și pe Zoom, o parte dintre participanți, printre care și viceprimarul Flavia Boghiu și consilierul local Pamela Diaconu, alegând această variantă. Numărul celor care au fost prezenți la dezbatere, prin Zoom, nu îl avem deocamdată. 

Ce investiții are în plan municipalitatea să implementeze cu bani europeni:

Mobilitate – prealocare 5,01 milioane de euro (43,83% din suma totală): 

  • Primul este „Calea Verde”: valoare de 21,3 milioane de euro. Proiectul presupune amenajarea unor piste pentru bicicliști și a unor benzi dedicate pentru transportul în comun.
  • Terminal multimodal de transport în comun în cartierul Noua: 13,8 milioane de euro.

Proiecte de rezervă:

  • Achiziționarea de mijloace de transport în comun verzi,
  • Amenajarea unei secții RATBV moderne pe strada 13 Decembrie, 
  • Extinderea sistemului inteligent de management al traficului.

 „Infrastructura Verde” – prealocare 17,11 milioane de euro (21,42% din total)

  • Închiderea depozitului neconform de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj și transformarea acestuia în zonă de agrement: 7,5 milioane de euro
  • Amenajarea parcului de pe Dealul Straja (Dealul Cetățuia): 9,6 milioane de euro

Proiecte de rezervă: 

  • Înființarea unor parcuri în zone precum Florilor – Scriitorilor: 11,7 milioane de euro
  • Înființarea unui parc în Tractorul: 2,7 milioane de euro 
  • Înființarea unui parc în Bartolomeu: 2,7 milioane de euro. 

„Regenerare Urbană” – prealocare 27,75 milioane de euro (34,75% din total)

  • Reconversia fostei platforme Rulmentul – 15 milioane de euro
  • Reconversia fostelor centrale termice de cartier în centre medicale/centre sociale/centre culturale- 12,7 milioane de euro

 Proiecte de rezervă: 

  • Restaurarea Pieței Sfatului – 6 milioane de euro
  • Reamenajarea zonei Modarom – 6 milioane de euro
  • Amenajarea zonei Valea Cetății – Dealul Melcilor
  • Consolidarea unor monumente istorice.

 

Reamintim că pentru a putea beneficia de fonduri europene prin POR, unitățile administrativ-teritoriale trebuie să aibă, la zi, astfel de Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană, care să prioritizeze proiectele necesare comunității. În varianta de SIDU prezentată miercuri, în dezbaterea de la CATTIA, există o serie de proiecte de mobilitate, infrastructură ”verde” și regenerare urbană ajunse la diverse grade de ”maturitate” (care au deja primele documentații necesare).

Acestea vor avea prioritate la solicitarea de fonduri europene prin POR – după cum a precizat viceprimarul Flavia Boghiu. De asemenea, există proiecte de rezervă, la fel de importante , dar care au nevoie de studii și a căror implementare propriu-zisă (execuție) care este puțin probabil să înceapă în următorii ani. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.