Site icon

Circulația feroviară între Brașov și Întorsura Buzăului se reia de săptămâna viitoare. Podul care a fost luat de ape în 2018 a fost complet reconstruit și dat în funcțiune

Circulaţia pe noul pod feroviar din localitatea Budila se redeschide luni, 19 septembrie, iar serviciul public de transport feroviar de călători, pe relaţia Braşov – Întorsura Buzăului, va fi asigurat de un operator privat, cu 12 curse pe zi.

Lucrările de reconstrucţie a podului CF din comuna Budila, situat pe linia Hărman – Întorsura Buzăului, la km 17+318 şi de amenajare a albiei râului Târlung, au fost executate de o asociere de firme româneşti, în perioada aprilie 2021 – august 2022, valoarea contractului fiind de 29,2 milioane lei (cu TVA), finanţare asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat.

Conform CFR, ciatat de Agerpres, 6 perechi de trenuri vor circula, începând de luni 19 septembrie, între Braşov şi Întorsura Buzăului (36 km), peste noul pod de cale ferată de la Budila, cu plecarea primului tren din Întorsura Buzăului la ora 04:32, iar din Braşov, la ora 05:43. Cele 12 curse vor fi operate de Regio Călători, durată călătorie pe întregul traseu, cu opriri intermediare, va dura dura 60 – 65 de minute. 

“Finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a podului feroviar din localitatea Budila şi redeschiderea circulaţiei pe această linie deosebit de importantă pentru comunităţile locale, din judeţele Braşov şi Covasna, au reprezentat un obiectiv asumat şi, după cum se vede, îndeplinit de compania CFR SA. Deşi, la începutul acestui an, a existat un oarecare scepticism în ceea ce priveşte importanţa pe care o acordăm continuării şi finalizării acestui obiectiv de investiţii, astăzi demonstrăm că priorităţile companiei sunt de fapt priorităţile călătorilor, toate programele de dezvoltare a reţelei feroviare fiind concentrate într-o singură direcţie, şi anume, îmbunătăţirea condiţiilor de transport pe calea ferată, la nivelul întregii reţelei feroviare”, a declarat Ion Simu-Alexandru, directorul general al CFR SA, prezent joi pe şantierul de la Budila, unde se fac ultimele verificări tehnice la noul pod de cale ferată din localitatea Budila. 

Noul pod de cale ferată simplă, de la Budila, are o deschidere de 70 metri, suprastructură metalică, de tip grindă cu zăbrele cale jos, iar infrastructura va fi din culee fundate indirect. Caracteristicile tehnice şi parametri specifici ai acestui obiectiv de investiţii sunt: suprafaţa totală proiectată în zona întabulată – 17.000 metri pătraţi; deschidere pod – 70 metri; lungime linie reabilitată – 301.603 metri; prag deversor şi bazin disipator cu lăţimea – 60,85 metri; ziduri de sprijin din beton armat (mal stâng şi mal drept) – 60,20 metri +19,05 metri (aval şi amonte); apărare de mal din gabioane (mal stâng şi mal drept) – 184 metri.

Potrivit CFR SA, lucrările pentru reconstrucţia podului CF din comuna Budila, situat pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, km 17+318 şi de amenajare a albiei râului Târlung au început în luna aprilie 2021, în perioada 2019 – 2020 fiind parcurse toate etapele necesare semnării contractului de execuţie, şi anume: elaborarea expertizei tehnice, DALI şi a proiectului tehnic, emiterea tuturor documentaţiilor tehnice, economice, inclusiv avizele necesare organizării licitaţiei pentru reconstrucţia podului CF situat pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, la km 17+318, şi lucrări de amenajare albie.

FOTO&VIDEO. Podul de cale ferată de la Budila s-a prăbușit din cauza viiturii. Circulația trenurilor, suspendată

FOTO&VIDEO. Noua ipoteză de lucru privind prăbușirea podului de la Budila. O cantitate mare de apă deversată „accidental”

FOTO Podul CFR de la Budila a fost reconstruit total, după prăbușirea din 2018. Se va circula pe el după testare

Exit mobile version