Ramai la curent!

Stiri Brasov

Fostul viceprimar Costel Mihai, critici dure la adresa actualei administrații: E în „clasica” situație în care „deschiderea anului școlar ne-a luat pe nepregătite…”

Publicat

in

În weekend-ul de dinaintea deschiderii oficiale a anului școlar, fostul viceprimar al Brașovului, Costel Mihai, a transmis public un mesaj critic la adresa actualei administrații, după ce elevii de la mai mai multe unități de învățământ au fost anunțați că vor învăța la alte școli. 

Mesajul fostului viceprimar, care în mandatul său a avut în coordonare domeniul educațional, în municipiul Brașov, vine și în contextul în care sunt unități de învățământ care încep anul școlar fără toate avizele necesare. 

Septembrie este luna școlii și de fiecare dată ne bucurăm alături de elevii noștri de deschiderea unui nou an educațional. Din păcate însă, cu actuala administrație a municipiului Brașov am ajuns să intrăm și noi în „clasica” situație în care „deschiderea anului școlar ne-a luat pe nepregătite”…  
Da, probabil că noul an școlar trebuia să se anunțe de acum doi ani pentru ca actuala administrație să fie cu toate lucrurile pregătite la nivelul unităților de învățământ din Brașov, a scris Costel Mihai pe Facebook.
Fostul viceprimar a făcut referire și la situația în care se află Colegiul „Grigore Antipa”, ai cărui elevi vor învăța în clădirea Colegiului de Informatică „Grigore Moisil”, în două schimburi, dar și la situația Colegiului „Maria Baiulescu”, unde lucrările de modernizare s-ar putea întinde peste termenul preconizat:
 
Luni, elevii se întorc la școală și constat cu dezamăgire că nu toți vor avea parte de cele mai bune condiții. Doar dacă ne gândim la cum a gestionat actuala administrație situația Colegiului de Științe „Antipa”, trimițându-i pe elevi să învețe în două schimburi și așteptându-se totuși ca ei să obțină aceleași performanțe… Sau Colegiul „Baiulescu”, unde municipalitatea nu a reușit să se țină de un grafic de lucrări asumat, obligându-i pe copii să învețe în continuare în alte clădiri…
În calitate de viceprimar, am coordonat activitățile care țin de infrastructura de educație. Știu că nu este ușor. Însă personal, am avut grijă ca școlile să înceapă pregătirea pentru următorul an școlar chiar din prima zi a vacanței – fie că vorbim de investiții noi, reparații urgente, reparații curente, simple igienizări sau amenajpri de curți de școală. Iar verile mi le-am petrecut monitorizând pe teren aceste lucrări.
Tot în calitate de viceprimar, am avut situații în care a fost nevoie să relocăm total o școală. Au fost și situații în care am izolat total o parte dintr-o școală, în timp ce lucram la alt etaj. Am făcut-o, fără a afecta procesul de învățământ.
Nu în ultimul rând, Costel Mihai a subliniat în mesajul său că actuala administrație ar suferi de o lipsă crasă de viziune dar și că este mai interesată de luptele politice:  
 
Stiu că sunt şi lucruri neprevăzute care apar uneori în administrație. Din păcate, aici nu este vorba despre asta, ci doar de o lipsă crasă de viziune și implicare reală, o lipsă de comunicare cu directorii de școli și cu părinții.
Dar da, probabil pentru administrația actuală, disputa politică este mult mai importantă decât educația și viitorul copiilor.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Jerome France a câștigat Marele Premiu al Brașovului la viteză în coastă

Publicat

in

Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Brașovului, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Pe locul secund s-a clasat Elias Răduță (Wolf Mistral), la 04 sec 186/1000, podiumul fiind completat de Cărpinișan Benea (Ferrari 488 Challenge Evo), la 11 sec 541/1000.

Campionul național de raliuri Simone Tempestini (Porsche 997 GT3 RS) s-a clasat pe locul șapte, la 14 sec 680/1000 de învingător.

Jerome France și Elias Răduță au câte 43 de puncte, urmați de Cărpinișan Benea, cu 28 de puncte, Costel Cășuneanu, cu 24 de puncte.

Etapa a treia a sezonului, Harghita Challenge, va avea loc în perioada 12-14 iunie.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Încă un urs – problemă eliminat din Brașov. Animalul a fost împușcat în Valea Cetății

Publicat

in

Primăria Brașov a anunțat că a mai fost eliminat încă un urs-problemă din Brașovului. Astfel, în cursul serii de joi, 28 mai, echipa de intervenție a împușcat un urs din zona străzii Jepilor. În primă fază s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.

Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia împușcării, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru.

În această dimineață, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă, urșii fiind animale teritoriale.

„În cursul nopții de ieri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte”, a anunțat Primăria Brașov.

Acesta este al treilea urs – problemă eliminat în această lună din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Trending