Începând de marți, 27 septembrie (de la ora 8.30) timp de trei zile, traficul rutier pe sub pasajul de pe DN 10 de la Prejmer va fi închis.
Măsura a fost luată pentru a se putea demonta cele șase grinzi degradate ale pasajului, de la deschiderile care trec peste DN 11 și peste una dintre căile de acces spre organizarea de șantier.
„În cele trei zile, circulația de pe DN11, în zona nodului rutier dintre de la intersecția cu DN10, va fi deviat pe ambele direcții pe breteaua de pe sensul Lunca Câlnicului – Brașov. Traficul de pe pasajul spre Prejmer va rămâne în continuare închis până la încheierea lucrărilor de punere în siguranță”, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.
După ce se va termina demontarea grinzilor la aceste deschideri, vor fi date jos și cele două care au mai rămas pe pasaj la deschiderea care este peste calea ferată, cea de-a treia căzând singură săptămâna trecută.
Fii primul care comentează