Connect with us

Investitii

Consiliul Județean Brașov și Agenția pentru Protecția Mediului au câștigat procesul cu prejmerenii care au contestat Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor. Pe rol mai este un proces

Published

on

Curtea de Apel Brașov a emis o decizie favorabilă Consiliului Județean Brașov și Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, în procesul în care 12 locuitori din Prejmer au contestat Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD). Procesul a fost deschis de cetățeni după ce în PJGD a fost inclus, ca posibil amplasament pentru construirea unui centru de management integrat al deșeurilor, un teren de pe raza comunei Prejmer. La această variantă administrația județeană brașoveană a renunțat încă de anul trecut, după ce Consiliul Local Prejmer nu a fost de acord cu investiția. Cu toate acestea, locuitorii din Prejmer au continuat procesul. 

În primă fază, cei 12 reclamanți au obținut, în 19 mai 2022, o decizie favorabilă în prima instanță, respectiv Tribunalul Brașov, care a dispus anularea din PJGD a prevederilor referitoare la centrul din  Prejmer. Consiliul Județean Brașov și Agenția pentru Protecția Mediului Brașov au făcut recurs la Curtea de Apel Brașov, care a fost admis , printr-o sentință emisă în 12 octombrie 2022, decizia acestei instanțe fiind definitivă.  

Pe de altă parte, tot în această speță mai este un proces, deschis de data aceasta de un avocat.

„Sperăm ca și în acest dosar să obținem o decizie favorabilă”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov Szenner Zoltan. 

Brașovul nu va scăpa de obligațiile privind colectarea selectivă 

Cele două procese au afectat demersurile Consiliului Județean Brașov, care pregătește Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), pentru care are în plan să obțină finanțări europene. Conform reglementărilor în vigoare, SMID este elaborat în baza Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor. 

De altfel, la finalul lunii august, Szenner Zoltan a precizat că din cauza proceselor, administrația județeană nu poate avansa cu documentația pentru SMID, iar în aceste condiții trebuie să regândească strategia de obținere a banilor europeni necesari implementării proiectelor, adică în jur de 100 de milioane de euro. Pentru finanțarea SMID, în primă fază, Consiliul Județean Brașov avea în plan să obțină bani prin POIM 2014 – 2020. Cum nu mai poate respecta termenul de implementare a proiectelor (decembrie 2023), Consiliul Județean Brașov ia acum în calcul să solicite finanțare și prin Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027, consecința fiind o amânare a realizării investițiilor. Pe de altă parte, chiar și fără un sistem integrat de management al deșeurilor, Brașovul va trebui să atingă țintele privind managementul deșeurilor (colectare selectivă, deviere de la depozit etc), stabilite de Uniunea Europeană. 

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending