Connect with us

Educație

Fostul viceprimar Costel Mihai, mesaj către primarul Coliban, pentru sala de gimnastică de la Școala nr. 2: „Să respecte proiectul inițial și să nu facă rabat de la dotări”

Published

on

Proiectul sălii de gimnastică de la Școala gimnazială nr. 2 a ajuns într-o fază finală, respectiv până faza racordurilor, iar până la finalul acestui an, poate fi dat în funcțiune, dacă și aceste ultime intervenții vor fi făcute cu celeritate, a anunțat într-un comunicat de presă fostul viceprimar Costel Mihai, initiator al investiției. 

„Pentru mine, acesta a fost un proiect de suflet, pe care l-am susținut și mi l-am asumat încă de la începutul mandatului meu de viceprimar şi l-am urmărit şi după aceea. A fost o investiție mare, atât ca buget, cât și ca dimensiuni şi cerinţe, așa că a pornit mai greu. Însă mă bucur că la finalul mandatului am lăsat următoarei administrații un proiect matur – cu o licitație și un ordin de începere a lucrărilor și gata de a fi puse în aplicare”, a declarat Costel Mihai, vicepreședinte al PSD Brașov. 

O data cu finalizarea acestui proiect, Brașovul are la dispoziție infrastructura necesară pentru a iniția înființarea unui Centru olimpic national de gimnastică, cu atât mai mult cu cât recent, la Clubul Sportiv Municipal Corona a luat ființă și secția de profil. În acest context, fostul viceprimar Costel Mihai solicită public Primăriei să respecte proiectul initial cu privire la dotarea cu echipamente și aparate de înaltă calitate pentru noua sală de gimnastică, astfel încât aceasta să poată fi folosită atât pentru inițiere şi antenamentul juniorilor, cât și pentru antrenamentul de mare performanță.

„Solicit administrației locale să respecte proiectul initial și să nu facă rabat de la dotarea cu echipamente și aparate. Deocamdată, multe din cele care erau acolo sunt vechi, de dinainte de 1990. Asumându-ne crearea unei secții de gimnastică la clubul municipal, trebuie să respectăm și cerințele pentru dotările necesare inițierii juniorilor dar și înaltei performanțe. În plus, reamintesc faptul că există în continuare premisa formării, la Brașov, a unui centru olimpic de gimnastică, ceea ce ne va asigura că juniorii formați aici nu vor mai fi nevoiți să plece în alte orașe pentru a continua înalta performanță, după vârsta de 18 ani”, a mai declarant Costel Mihai. 

Proiectul sălii de gimnastică de la Școala gimnazială nr. 2 a fost inițiat în anul 2018, în timpul mandatului de viceprimar al lui Costel Mihai și a fost prezentat ulterior inclusiv la nivelul Ministerului Tineretului și Sportului și al Federației Române de Gimnastică. Acest proiect va sta la baza conturării unui pol de gimnastică masculină la Brașov, a precizat fostul viceprimar Costel Mihai. 

„În timpul mandatului meu, am prezentat acest proiect cu FRG, când această federație era coordonată de fosta gimnastă Andreea Răducanu. Am rămas în continuare aproape de acest proiect de suflet pentru mine și de curând am purtat o discuție și cu noul președinte al CSM Corona, dl. Alexandru Dedu. Salut decizia de a continua inițiativa de reluarea a tradiției gimnasticii la Brașov, prin crearea secției de la clubul municipal. Voi susține orice demers care va duce la crearea unui pol de gimnastică în oraşul nostru. Gimnastica a fost un sport de tradiție pentru Brașov, aducând, în ultimii 30 ani, prin sportivii de la CSS Braşovia, aproximativ 400 titluri de campioni naționali, dar și titluri internaționale și reprezentări la campionatele mondiale și europene. De altfel, şi prima medalie olimpică obținută de un roman la aceasta disciplină a fost a brașovencei Elena Leuștean, în 1956, la Melbourne. Ar fi păcat să nu reluăm această tradiție, să nu susținem acest sport, care acum are nevoie mai mult ca oricând de o infrastructură bună și de o susținere pe măsură”, a încheiat Costel Mihai. 

Sala de sport de la Școala gimnazială nr. 2 este o clădire cu regim de înălțime de P+2E, cu amprenta la sol de 1.745 mp și suprafață construită de 2.879 mp. Ea a fost construită pentru a oferi sportivilor atât o suprafață de antrenament, cât și o zonă omologată pentru competiții specifice gimnasticii artistice. În acest sens, este dotată și cu o tribuna de 216 locuri, cu spații tehnice, oficii, sala de fitness, vestiare pentru sportivi și antrenori, birouri, cabinet medical și grupuri sanitare.

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Educație

Încep cursurile gratuite de pregătire pentru bacalaureat și admitere, organizate de Universitatea Transilvania din Brașov

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov organizează și în acest an, începând din luna martie, cursuri gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat, dar și pentru examenele de admitere din cadrul universității. În luna aprilie se va organiza și o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină.

Cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat

La fel ca în fiecare an, și de această dată se vor desfășura ore de pregătire la Limba și literatura română, Limba germană, Matematică și Informatică. Lecțiile sunt susținute de cadre didactice ale Universității Transilvania din Brașov.

La Limba și literatura română cursurile încep în 20 martie și urmăresc să îi învețe pe elevi cum să analizeze stilistic textele literare și nonliterare și cum să utilizeze corect și adecvat limba română în diferite situații de comunicare. De asemenea, cursurile de pregătire la Limba și literatura română sunt axate și pe înțelegerea articulată și descrierea în concepte clare a operelor marilor clasici și prozatorilor interbelici.

Pentru limba și literatura română cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TII1, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 20.03.2026.

Pentru limba germană cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TP4, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 14.04.2026.

La matematică se abordează noțiuni de algebră, de analiză matematică, trigonometrie și geometrie, iar cele de informatică cuprind noțiuni de algoritmi, grafuri,

Pentru matematică și informatică cursurile se vor desfășura în format on-line și vor fi disponibile pe platforma edu.unitbv.ro, conform programării, începând cu data de 12.03.2026 (matematică) și 11.03.2026 (informatică).

Pregătire pentru admiterea 2026 

Ca o noutate, în acest an se organizează cursuri de pregătire pentru proba practică obligatorie de admitere la Facultatea de Educație fizică și sporturi montane. În perioada 14-20 iulie, în sala (mică) de jocuri sportive a Facultății, cadrele didactice de specialitate vor susține ore de antrenament pentru „testarea capacității motrice generale”, în cadrul cărora se va exersa traseul aplicativ al probei practice și exercițiile motrice necesare susținerii testării. Programul complet de desfășurare va fi anunțat la începutul lunii iulie.

Și la Facultatea de Muzică se vor organiza cursuri de pregătire pentru examenul de admitere, începând din luna aprilie. Orele de pregătire gratuite vor fi susținute de profesori ai facultății, la specializările Muzică (Teoria Muzicii, Solfegiu, Dicteu), Interpretare Muzicală – instrumente (pian, vioară, violă, chitară, flaut, clarinet și saxofon) și Interpretare Muzicală – Canto.

La Facultatea de Medicină simularea examenului de admitere se va organiza în data de 25 aprilie. Detaliile organizatorice vor fi afișate pe site-ul medicină.unitbv.ro la începutul lunii aprilie.

Toate cursurile sunt gratuite. Acestea se adresează atât elevilor din clasele a XI-a și a XII-a cât și altor persoane care doresc să susțină în acest an examenul de bacalaureat sau /și examenele de admitere la universitate.

Programul complet al orelor de pregătire este disponibil la: https://admitere.unitbv.ro/pregatire-bac-si-admitere.html.

Continue Reading

Educație

Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.

UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.

A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare

Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.

Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.

Evoluție constantă și recunoaștere internațională

Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.

La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.

Continue Reading

Trending