Primăria Brașov apelează la experți externi pentru a stabili pe ce străzi din Centrul istoric vor fi piste pentru biciclete și trotinete

Anunțat în acest an, traseul de biciclete Prefectura Brașov – Pietrele lui Solomon a ajuns în etapa pregătirii Studiul de fezabilitate. Documentația urmează a fi realizată de un consultant extern, care, pe lângă stabilirea valorii, va trebui să stabilească cele mai potrivite străzi pentru amenajarea pistelor.  

Astfel, ca alternativă la strada Prundului (unde sunt probleme cu parcările rezidențiale), proiectanții ar putea lua în calcul strada Băilor, însă și pe aceasta stradă ei trebuie să ia în calcul că un segment este extrem de îngust. 

Strada Alecu Russo, aflată pe lista inițială pentru includerea în traseul Prefectură – Pietrele lui Solomon, este posibil să fie prea îngustă, astfel că proiectanții vor analiza ca rute alternative străzile  J. Gott sau A. Hirscher.  

De asemenea, pista stabilită inițial pe un tronson din strada Învățătorilor ar putea fi realizată pe o alee din spatele parcării și a frontului de case. 

Nu în ultimul rand, consultantul va trebui sa ia în calcul înlocuirea intersecției str. Diaconul Coresi – str. Postăvarului cu intersecția str. Michael Weiss – str. Nicolae Bălcescu.

Pentru elaborarea Studiului de fezabilitate, Primăria Brașov analizează o ofertă în valoare de 321.300 lei, depusă de firma bucureșteană Bomaco SRL.

Pentru realizarea traseului Prefectura Brașov – Pietrele lui Solomon, Primăria a depus o cerere de finanțare europeană prin Planul Național de Relansare și Rezilienta. 

 

1 Comentariu

  1. Chiar nu exista nici o minte treaza ? Experți externi ?! Inn competenta angajaților din primărie se vede cu ochiul liber la fiecare lucrare din oraș. ….

Dă-i un răspuns lui Apostolescu Cezar Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.