Ramai la curent!

Fapt divers

FOTO. Un turist iritat a pus pe jar două echipe salvamont. Cerea ajutor, dar se certa prin telefon cu salvatorii

Publicat

in

Salvatorii montani din Bran și cei ai Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Brașov au fost puși pe jar în 26 decembrie de un turist nervos, care a cerut ajutor. Astfel, conform informațiilor transmise de reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, la ora 16.27, în urma unui apel primit prin 112 „am fost informați despre existența unui bărbat epuizat fizic care a plecat de la Vf. Omu, s-a rătăcit și are nevoie de ajutor. Conform datelor GPS primite de la operatorul 112 persoana respectivă se afla undeva între Vârful Scara și Hornul Mare Mălăiești. Dispecerul din cadrul SPJ Salvamont Brașov a alertat imediat formația Salvamont Bran, iar nouă salvatori montani s-au pregătit pentru a recupera apelantul”. 

Ulterior, a urmat un lung șir de convorbiri telefonice cu turistul. 

„În momentul în care a fost apelat de coordonatorul Salvamont Bran, victima a devenit recalcitrantă și a refuzat colaborarea cu echipa de intervenție. Salvatorii montani au încercat de mai multe ori să îl contacteze în mod direct și prin dispeceratul 112, dar apelantul nu răspundea la telefon sau răspundea, acuza salvatorii că sunt plătiți din bani publici după care le închidea telefonul. Salvatorii montani au sunat și la stația meteo de la Vf. Omu, iar personalul angajat le-a comunicat că în jurul orei 15.00 a intrat un om pe hol, care a început să țipe, dar care ulterior a părăsit stația meteo și a plecat”. 

Cu toate acestea, salvatorii montani ai Salvamont Bran au plecat spre locul indicat de coordonatele GPS, iar la Brașov s-a mobilizat încă o echipă de sprijin formată din șase salvatori montani din cadrul SPJ Salvamont Brașov pentru sprijinirea colegilor de la Bran în cazul în care situația o cerea.

„În timpul acțiunii de căutare, victima a fost apelată de mai multe ori, dar a avut același comportament ostil și nu a dorit să ofere informații despre locația în care se află susținând în continuare că doar dorește să fie salvat”, au mai spus reprezentanții SPJ Salvamont Brașov. 

În jurul orei 20.30, salvatorii montani din cadrul Salvamont Bran au identificat pe traseul turistic urme de încălțăminte, dar din păcate nu au reușit să identifice nicio persoană.

„În jurul orei 21.38 apelantul a răspuns la telefon și ne-a informat că este bine și nu mai are nevoie de ajutor”, au încheiat salvatorii montani brașoveni. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Fapt divers

Fostul primar al Ghimbavului, condamnat la 10 ani pentru abuz în serviciu. Procesul a durat aproape 8 ani

Publicat

in

Fostul primar al orașului Ghimbav, Dorel Toma, a primit o condamnare de 10 ani, după un proces care a durat aproape opt ani. Acțiunea în instanță a fost deschisă în luna august a anului 2018, iar sentința a fost pronunțată de Tribunalul Brașov în 20 aprilie. Decizia instanței brașovene nu este definitivă, putând fi contestată de fostul edil.


Dorel Toma a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (262 acte materiale). De asemenea, el a primit pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioada de 5 (cinci) ani.

Ce au stabilit procurorii

„În perioada 2008-2017, Dorel Toma, primar al orașului Ghimbav și ordonator principal de credite a dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale, achiziționarea de produse (stâlpi de iluminat, leagăne tip băncuță din lemn lăcuit cu acoperiș din șindrilă bituminoasă, etc.), servicii sau lucrări (amenajare școli și terenuri etc.), de la societățile comerciale controlate de inculpații Goman Fluture, Dulcinatu Lucia, Goman Cristinel și Gunea Sergiu. Bunurile și serviciile respective au fost achiziționate la valori supraevaluate, în mod netransparent, neconcurențial, discriminatoriu și fără o utilizare eficientă a fondurilor publice. Procedura aplicată a fost cea a achiziției directe, sens în care inculpatul Dorel Toma a divizat contractele de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, fără o estimare prealabilă a valorii contractelor de achiziție publică și fără a include în valoarea contractelor de furnizare a produselor valoarea operațiunilor sau lucrărilor de instalare. Achizițiile respective au fost plătite cu sprijinul contabilului șef al Primăriei Ghimbav, Geogean Ana-Alina, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și cu încălcarea prevederilor legale, a semnat ordinele de plată în condițiile în care, angajarea cheltuielilor s-a efectuat formal, în lipsa avizelor emise de compartimente de specialitate și fără să existe documente justificative care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor sau executarea lucrărilor.
În același context, în perioada 12 septembrie 2008 – 27 mai 2010, inculpata Geogean Ana-Alina a primit, în mod direct sau prin intermediul soțului său Geogean Aurelian, în 5 rânduri suma totală de 81.700 lei, de la inculpatul Goman Fluture (prin persoane apropiate acestuia). Prin aceste demersuri, inculpații au cauzat un prejudiciu bugetului local al orașului Ghimbav în cuantum de 20.341.753 lei, sumă care reprezintă totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Goman Fluture, Goman Cristinel, Dulcinatu Lucia și Gunea Sergiu”
, se arată în rechizitoriul întocmit de Direcția Națională Anticorupție.

Toma nu este singurul condamnat

An același dosar, Geogean Alina a fost condamnată la şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (262 acte materiale) și a primit pedeapsa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioada de cinci ani.
De asemenea, Goman Fluture a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, Dulcinatu Alina la şase ani închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.

Citește mai departe

Cotidian

Fosta directoare a DSP Brașov, trimisă în judecată de DNA pentru divulgarea controalelor sanitare

Fostul director al DSP Brașov a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că ar fi divulgat informații confidențiale despre controale sanitare către spitale, în schimbul unor beneficii.

Publicat

in

Procurorii Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Blănaru Ancuța-Ofelia, fost director executiv al Direcția de Sănătate Publică Brașov, acuzată de divulgarea unor informații confidențiale privind controale sanitare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021–2025, aceasta ar fi informat în mod repetat reprezentanți ai Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov despre inspecții ce urmau să aibă loc, oferindu-le astfel timp să remedieze problemele și să evite sancțiunile. În schimb, ar fi beneficiat de facilități precum internări rapide sau acces preferențial pentru persoane apropiate.

„Prin încălcarea caracterului confidențial al inspecțiilor sanitare, inculpata ar fi oferit indicații unui medic-șef de secție sau unor asistente-șefe din cadrul spitalului, astfel încât aceștia să se pregătească în mod corespunzător. În special, li s-ar fi solicitat să asigure un nivel ridicat de curățenie și să remedieze neconformitățile constatate anterior de inspectorii D.S.P., pentru ca secțiile verificate să nu fie sancționate pentru încălcarea normelor din domeniul sănătății publice. În acest context, inculpata ar fi beneficiat, din partea angajaților spitalului, de facilitarea și urgentarea internării unor persoane apropiate, precum și de programarea mai rapidă a acestora”, se arată într-un comunicat de presă emis de DNA Brașov.

Direcția Națională Anticorupție vorbește explicit despre o situație care a avut loc în octombrie 2025, când fosta șefă a DSP Brașov, Ancuța-Ofelia Blănaru, ar fi avertizat conducerea Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov cu privire la un control iminent, încălcând caracterul confidențial al verificărilor. Anchetatorii susțin că, în urma acestor practici, persoanele informate nu au fost sancționate; sancțiunile ar fi vizat, în schimb, doar angajați care nu aveau cunoștință despre controale.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov. Reprezentanții DNA subliniază că trimiterea în judecată nu afectează prezumția de nevinovăție.

Citește mai departe

Trending