Consiliul de Administrație al CFR Călători împreună cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au decis măsuri semnificative de restructurare. Se desființează zeci de stații, halte și agenții, inclusiv din județul Brașov.
Potrivit publicației club feroviar.ro, decizia a fost luată în 15 februarie, iar la nivel național vor din desființate 58 de puncte de lucru. Din județul nostru urmează a fi desființate gările Bartolomeu, Apața și Ucea, dar și halta de mișcare de la Augustin.
Nu este vorba de o dispariție fizică a stațiilor, acestea aparțin CFR SA, ci de o retragere a activităților comerciale derulate de CFR Călători în stații. Totuși, din document nu rezultă ce se va întâmpla cu salariații din punctele de lucru desființate.
Dezastru în contabilitatea CFR Călători
Conform publicației amintite, CFR Călători a încheiat anul trecut cu pierderi de aproape de 600de milioane de lei, potrivit bugetului rectificat pe 2022.
Societatea urmează să înregistreze în 2022 (datele finale nu sunt încă disponibile) pierderi de sub 600 de milioane de lei, însă cu ajutorul transferului de la stat și a unor cheltuieli cu investițiile în scădere.
Veniturile, în valoare de 2.426.264,19 de lei, au fost estimate în creștere cu 3,34%, respectiv cu suma de 78.400 de lei față de cele aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli inițial pe anul 2022.
Pentru companie, subvențiile sunt mai importante decât veniturile proprii obținute. În total venituri din exploatare, veniturile din subvenții sunt în valoare de 1.322.123,52 de lei și au o pondere de 54,50%, iar celelalte venituri din exploatare au o valoare de 1.103.640,67 de lei și o pondere de 45,49%. Ponderea subvențiilor în total venituri crește, iar cea a veniturilor obținute din exploatare scade.
Cheltuielile de exploatare cresc
Veniturile din subvenții în valoare de 1.322.123,52 de lei au fost estimate pe 2022 în creștere cu 14,76%, respectiv cu suma de 170.000 de lei, față de cele aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli inițial pe anul 2022.
Celelalte venituri din exploatare în valoare de 1.103.640,67 de lei au fost estimate în scădere cu 7,66%, respectiv cu suma de 91.600,33 de lei față de cele aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli inițiale pe anul 2022.
Interesant este faptul că cheltuielile din exploatare cresc, ceea ce sugerează o scădere a rentabilității activității de transport. Cheltuielile de exploatare în valoare de 3.002.264,19 de lei au fost estimate în creștere cu 0,58%, respectiv cu suma de 17.400 de lei, față de cele aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli inițial pe anul 2022.
Pentru anul curent a fost elaborată schița de buget care urmează să fie înaintată spre aprobare guvernamentală de către Ministerul Transporturilor.
Fii primul care comentează