S-a lansat UnitedThinkers – platforma care îi învață pe tineri să gândească independent și să descopere adevăratele valori

Tinerii din toată România au posibilitatea, începând din 22 februarie, să intre în comunitatea UnitedThinkers, o platformă care le oferă modele autentice, îi învață să comunice, să gândească autentic, dar și să pună în aplicare tot ce află de la traineri specializați. UnitedThinkers este un proiect strategic de educație, inițiat de Rotary District 2241 România și Republica Moldova, în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov, Interact, Rotaract și ARDOR. 

 

„Credem în puterea tinerilor de a construi viitorul! – este viziunea care ne ghidează în dezvoltarea mișcării United Thinkers și îi așteptăm alături de noi pe toți cei care cred în tânăra generație și în valoarea prezentării unei alternative pentru dezvoltarea lor, ancorată în valorile autenticității, disciplinei, respectului, curajului și toleranței”, este mesajul inițiatorilor proiectului. 

Ideea proiectului s-a născut în urma a peste 11 ani de implicare a Rotary Club Brașov în dezvoltarea mișcării de dezbateri pentru tineri prin evenimente precum Dezbatem România. Acesta a fost punctul de pornire pentru un proiect național, lansat miercuri la Brașov.

„În Brașov, am lucrat timp de 10 ani am lucrat cu tinerii, organizând dezbateri academice, prin care ei au învățat să gândească independent, să comunice și să își construiască o viață bazată pe valori precum respectul și toleranța. Prin UnitedThinkers, transpunem la nivel național un sistem de valori, un set de cunoștințe și de experiențe”, a declarat managerul de proiect, Medeea Petrovan. 

Modele, cunoștințe și experiență

„Sunt convins că UnitedThinkers va schimba destinele multor tineri. Platforma permite dezvoltarea în autenticitate a tinerilor, le oferă repere, modele, cunoștințe dar și experiență. Altfel spus, îi pregătește pentru viață și îi ajută să nu mai vadă schimbarea ca pe o amenințate, ci ca pe o oportunitate”, a declarat și Florin Mărginean, guvernatorul Rotary District 2241 România și Republica Moldova. 

La rândul său, directorul Agenției Metropolitane Brașov, Dragoș David, a declarat că proiectul atinge unul dintre obiectivele AMB:  dezvoltarea tinerilor: 

„În dezvoltarea noastră, ca și comunitate, trebuie să fim atenți cu viitorul, cu tinerii. Dincolo de componenta de educație, cred că acest proiect contribuie și la reînvierea valorilor și a modelelor. Sunt sigur că din acest proiect România va avea de câștigat. Derulăm acest proiect printr-un parteneriat, pentru că doar împreună putem mișca lucrurile. Parteneriatul cu Rotary este unul de succes”. 

Experiența UnitedThinkers este structurată pe trei piloni cheie, iar primul lucru pe care trebuie să îl facă tinerii este să își creeze un cont complet gratuit. 

Formularul de înscriere poate fi completat accesând link-ul https://unitedthinkers.ro/register/.

După înscriere, tinerii vor urma primele două etape ale programului, după care se pot înscrie în comunități de tineri reunite sub umbrela United Thinkers, precum Interact, Rotaract și cluburile de dezbateri academice facilitate de ARDOR.

Pilonul 1: Modelele 

În prima etapă a programului, tineriiei vor avea acces la interviuri cu oameni de succes, unii dintre ei din comunitatea Rotary.  Implicarea civică, educația financiară, primii pași în investiții sau dezvoltarea personală, sunt doar câteva dintre temele interviurilor disponibile pe platforma UnitedThinkers. 

Pilonul 2: Formarea 

În a doua etapă a programului, tinerii vor urma un modul de formare în comunicare, dezbateri și gândire independentă prezentat în mod accesibil de unii dintre cei mai buni tineri oratori din România. „Sunt pregătite traininguri ce cea mai bună calitate”, a promis Mădălin Penciu, unul dintre traineri, brașovean pentru care „comunitatea debate” e un stil de viață. 
Modulul include 7 sesiuni, fiecare cu o durată de aproximativ 30 de minute. Sesiunile vor fi interactive, pentru că vor fi și aplicații.

După ce parcurg primele două etape, tinerii vor primi un certificat și vor putea aplica pentru a treia etapă, cea practică

Pilonul 3: Experiența 

În a treia etapă, tinerii își pot continua dezvoltarea și poți aplica abilitățile dobândite, cum ar fi mișcarea de debate, comunitățile Interact – pentru elevii de liceu – și Rotaract – pentru tineri cu vârsta cuprinsă între 18 ani și 30 de ani – sau evenimente precum Dezbatem România și taberele RYLA. 

Pentru a adera la dintre comunități, tinerilor li se recomandă să consulte hărțile interactive ale programului și să se înscrie la cea mai apropiată de domiciliu. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.